Un motociclist ucrainean de 29 ani a fost rănit astăzi într-un accident produs pe Drumul Național 15B (DN15B), în comuna Pipirig, din județul Neamț. Cu doar câteva ore înainte, un accident asemănător a avut loc în aceeași zonă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situașii de IPJ Neamţ, agentul şef adjunct Georgiana Moşu, a declarat că motociclistul din Ucraina a pătruns pe contrasens într-o curbă periculoasă şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un şofer din Galaţi, în vârstă de 45 ani.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, care a fost preluat şi transportat pentru îngrijiri medicale, scrie stiri-neamt.ro.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Din cauza leziunilor suferite, motociclistulnu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii continuă au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Tot azi, un motociclist în vârstă de 72 ani a fost accidentat, în aceeași zonă, de şoferul unui autoturism care a virat la stânga fără să acorde prioritate.
FOTO: realitateadeneamt.net