Vienezii stiu sa faca bani din orice si cu atat mai mult din Euro 2008. Pentru campionatul european, sobra capitala a Austriei si-a transformat simbolul, pe Mozart, in fotbalist si a umplut orasul cu insemnele Euro. Libertatea va spune la ce preturi sa va asteptati daca veniti la meciurile care se joaca aici.
Daca esti pofticios si vrei sa savurezi un carnat la carton cu mustar pe o bancuta din Piata Sf. Stefan (cam ca in Obor), ai nevoie de 3 euro si de inca 3 euro pentru o bere, ca sigur ti se va face apoi sete. Poti sa iei si o apa la 0,5 litri, dar nu faci mari economii, pentru ca te costa oricum 1,5 euro. Tot la vreo 2 euro poti sa-ti cumperi o felie de pizza, de la gheretele de langa intrarile la metrou, un sendvis, un croissant sau o branzoaica. Chiar si asa, pentru trei mese pe zi ai nevoie de minimum 20 de euro. Si daca vrei sa te indulcesti cu o bombonica, poti plati 0,5 euro pe bucata sau trei euro pe o punga cu 10 bomboane, daca au pe ambalaj chipul lui Mozart.
Pe o pizza la terasa poti plati chiar si 19 €
Pentru pretentiosii cu dare de mana, oferta e insa mult mai variata si mai imbietoare, dar o singura masa ii poate costa chiar si 30 de euro. O pizza la terase este intre 9,5 si 19 euro. Daca vrei o friptura de vita, sau specialitati italiene, vei plati chiar si 20 de euro pe portie.
Iata cat veti cheltui pe suvenirele si pe mascotele care poarta insemnele Euro 2008
O lenjerie intima care include cartonase rosu si galben costa in magazinele Triumph 50 €
Dulciurile in forma de minge costa intre 0,5 € bucata si 15 € cutia. Un tort euro este 30 de euro
Tricourile si echipamentele complete costa intre 10 € (daca nu sunt de firma) si 150 € (de marca)
Un creion rosu, plin de insemnele Euro 2008, pe care sunt montate mascotele Trix si Flix costa 2,8 €
Mascotele Trix si Flix din plus au intre 10 si 40 cm inaltime. Pretul variaza intre 10 si 40 € perechea
Palariile si sepcile cu insemnele Austriei sau cu cele ale Euro 2008 costa intre 1,5 si 15 €