„Am 46 de ani de activitate, am început în 1971 şi nu cred că s-ar aduna o lună dacă aş pune cap la cap toate concediile medicale. Banca Naţională oferă o anumită sumă – nu-mi cereţi să o definesc, pentru că orice termen se speculează – angajaţilor care împlinesc vârsta de pensionare. Eu nu am luat şi pensia, pentru că am zis că aşa e frumos, să nu iau şi pensie, şi salariu de la Banca Naţională”, a spus Mugur Isărescu.

„Dacă o să tot insistaţi pe tema asta, probabil că la un moment dat o să-mi depun dosarul şi o să mă pensionez”, a mai spus guvernatorul BNR.

Înaintea acestor declarații, seantorul Daniel Zamfir a susținut că Mugur Isărescu a primit suma de 120.000 de euro drept ajutor de pensionare. „Cei de la BNR înainte de pensionare își iau spor 12 salarii. Acesta nu este un motiv de revoltă? Domnul Isărescu înainte să ia mandatul acesta, a depus dosar de pensionare. A încasat acea primă de 120.000 de euro, nu s-a mai pensionat, dar nu a dat nici banii inapoi”, a spus Daniel Zamfir, la Antena 3.

Totodată, într-o postare pe Facebook, senatorul i-a cerut lui Mugur Isărescu „să restituie cele 120.000 de euro pe care le-a încasat ca primă pentru pensionarea care nu s-a produs”.

CNAIR a cerut voie să taie plopii bătrâni de pe marginea unei șosele, a primit „undă verde”, dar n-a mai făcut nimic: un copac s-a prăbușit ulterior și a ucis un om. Cum se apără compania
Recomandări

Citește și: EXCLUSIV. O poveste cu… cântec de corupție. Colonelul cămătar Corcodel și-a turnat generalul la DNA

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Gigantul britanic care va investi în România. Afacerea are venituri uriașe
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO

Testul pe care doar cei foarte inteligenți îl trec. Poți descoperi numărul lipsă în 10 secunde?

Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Știrileprotv.ro
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Momentul exploziei care a devastat blocul din Craiova. O cameră de supraveghere a surprins imaginile dezastrului
Observatornews.ro
Momentul exploziei care a devastat blocul din Craiova. O cameră de supraveghere a surprins imaginile dezastrului
Horoscop 18 aprilie 2024. Gemenii ar trebui să păstreze o oarecare rezervă față de propriile impulsuri decât față de cei din anturajul apropiat
HOROSCOP

RECOMANDĂRI