UPDATE ora 18.00 Guvernul a anunțat, după ședință, că la reuniune au participat co-preşedinţii şi vice-preşedinţii Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro.

În data de 28 martie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă nr.24/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro. Având în vedere importanța acestui obiectiv naţional, conducerea comisiei s-a reunit de urgenţă pentru a aproba Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, precum şi ordinea de zi şi problematica ce urmează să fie discutată în prima şedinţă a Comisiei Naţionale, a transmis Executivul.

Guvernul a mai precizat că, în cadrul reuniunii, prim-ministrul Viorica Dăncilă a apreciat acordul şi angajarea Academiei Române şi BNR în dificila sarcină ca împreună cu Guvernul să asigure conducerea Comisiei Naţionale şi realizarea Planului Naţional de adoptare a monedei euro.

De asemenea, prim-ministrul a subliniat că prin Ordonanța de Urgenţă nr.24/2018 s-a stabilit o periodicitate bilunară pentru lucrările Comisiei Naţionale şi în acest sens este necesar un efort conjugat al Guvernului, Academiei Române, BNR și al Comisiei Naționale de Prognoză, care asigură Secretariatul Comisiei Naţionale, pentru a avea dezbateri de substanță şi eficiență maximă.

Prima şedinţă urmează să aibă loc pe data de 12 aprilie 2018. Ordinea de zi pentru prima şedinţă a Comisiei Naţionale aprobată de conducere va avea ca subiect central de dezbatere: diagnoza criteriilor de convergență pentru adoptarea monedei euro.

În cadrul reuniunii conducerii Comisiei Naţionale s-a aprobat şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare prin care se stabilesc atribuţiile grupurilor de lucru tematice şi documentele care trebuie să fie finalizate de Comisia Naţională:

  1. a) Declarația politică de asumare a Calendarului de intrare a României în Mecanismul unic de supraveghere și de intrare în zona euro şi a Planului național de adoptare a monedei euro;
  2. b) Proiectul Planului național de adoptare a monedei euro;
  3. c) Raportul de prezentare a situaţiei actuale din punctul de vedere al criteriilor de convergență şi de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro.

UPDATE ora 16.40 Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a ajuns, miercuri, în jurul orei 16.35 la Palatul Victoria.

Pe 21 martie, premierul Viorica Dăncilă a anunţat înfiinţarea unei Comisii naţionale de fundamentare a planului de trecere la moneda euro.

Premierul afirma că în cadrul comisiei vor activa „reprezentanţi ai administraţiei guvernamentale, ai administraţiei publice locale, ai mediului academic, ai Preşedinţiei, organizaţiilor non-guvernamentale, din partea confederaţiilor patronale şi sindicale, a societăţilor asociative”.

“Deci va fi o largă reprezentare, astfel încât să putem să avem o dezbatere corectă care să ne permită luarea celor mai bune decizii. Această comisie va fi condusă de doi preşedinţi, primul-ministru şi preşedintele Academiei Române, şi, de asemenea, doi vicepreşedinţi – guvernatorul BNR şi vicepremierul pe probleme economice”, a precizat Dăncilă.

Ea menționa că, printr-o ordonanţă de urgenţă se va înfiinţa Comisia naţională de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro, care va avea rolul de a pregăti calendarul de intrare a României în Mecanismul Unic de aderare la moneda euro, precum şi acţiunile necesare pentru pregătirea economică, dar şi a societăţii româneşti pentru acest pas important.

Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat că îi va trimite o scrisoare oficială Guvernatorului BNR Mugur Isărescu, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, în contextul creșterii ratei inflației.

Liderul PSD a anunțat, ulterior, că a primit de la guvernatorul Mugur Isărescu un răspuns la scrisoarea pe care i-a trimis-o în legătură cu evoluţia inflaţiei, însă nu a avut timp să citească răspunsul guvernatorului BNR.

PNl l-a invitat pe Isărescu la Parlament, la comisia economică. Audierea lui Mugur Isărescu în cadrul şedinţei Comisiei economice, a Senatului s-a lăsat, însă, cu mici șicanări din partea senatorilor, atât între ei, cât și asupra guvernatorului băncii centrale, iar parlamentarii PSD nu au participat la discuții.

Dragnea și-a apărat și colegii senatori care nu s-au prezentat la audierea lui Isărescu: ”Poate au avut ceva rezerve”, a comentat președintele PSD.

Citește și: EXCLUSIV/Gabriela Cristea și-a vândut scump imaginea. Cheltuieli minime în primele luni de viață ale Victoriei

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
BOMBĂ! Valeriu Gheorghiță, veste ȘOC despre noua tulpină Omicron. Ce riscă românii DEJA trecuți prin boală
Playtech.ro
BOMBĂ! Valeriu Gheorghiță, veste ȘOC despre noua tulpină Omicron. Ce riscă românii DEJA trecuți prin boală
"Drum lin spre cer!" Dramă în familia unui preot din Arad: Soţia sa a pierdut lupta cu Covid-19 la doar 22 de ani
Observatornews.ro
"Drum lin spre cer!" Dramă în familia unui preot din Arad: Soţia sa a pierdut lupta cu Covid-19 la doar 22 de ani
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
Știrileprotv.ro
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
FOTO | Ce nume de echipă a înregistrat Gigi Becali la OSIM. A abandonat denumirea ”Faci Ce Spune Becali”
Telekomsport
FOTO | Ce nume de echipă a înregistrat Gigi Becali la OSIM. A abandonat denumirea ”Faci Ce Spune Becali”
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie