UPDATE ora 19.10: Bărbatul a fost scos de sub malul de pământ cu hipotermie și prezintă leziuni la ambele picioare.

„Bărbatul a fost scos şi predat echipajului SAJ, fiind în hipotermie severă. A suferit traumatisme la membrele inferioare”, precizează ISU Argeş.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş şi transportat la o unitate medicală, pentru investigaţii.

Totodată, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea, respectiv de nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă, conform art. 349 și 350 din Codul Penal, informează Jurnalul de Argeș.


Un muncitor din comuna Bascov, județul Argeș, s-a trezit captiv sub un mal de pământ, în timp ce săpa un șanț.

„Persoana a fost surprinsă de pământ până la piept, în timp ce săpa un şanţ. Bărbatul a fost scos şi predat echipajului SAJ, fiind în hipotermie severă. A suferit traumatisme la membrele inferioare”, a anunțat ISU Argeș.

Conform primelor informații, este vorba despre un bărbat de aproximativ 40 de ani.

„Din cauza unei fisuri la o conductă, se scurge în interiorul şanţului apă. Permanent se evacuează apă din şanţ şi se îndepărtează pământul care îl tine captiv pe bărbat”, a mai transmis ISU Argeş.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Intervenţia de salvare a fost dificilă din cauza pământului umed care îi acoperea picioarele, iar apa a curs încontinuu în şanţul în care bărbatul era prins.

ISU Argeș a mai precizat că „victima este conştientă şi cooperantă. Se lucrează pentru extragerea sa în siguranţă”.

Foto: ISU ArgeșIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI