Grigore Mititel, un bărbat de 33 de ani din satul Telcișor, județul Bistrița-Năsăud, muncea alături de cumnatul său și de alți români într-o pădure din sudul Austriei, în zona Tirolului de Est, la peste 1.000 km de casă. Pe 4 iunie 2019, o avalanșă de pământ a desprins o stâncă de câteva zeci de kg, care a căzut peste el.

535 de muncitori români accidentați sau morți în pădurile din Austria! “Nu l-am mai putut scoate de sub piatră, 5 minute a durat și a fost mort”
Grigore Mititel

Din Tirol în Munții Rodnei

Câteva zeci de minute mai târziu, personalul de pe ambulanță a constatat decesul, chiar în inima pădurii.

“Nu l-am mai putut scoate de sub piatră, 5 minute a durat și a fost mort”, a povestit cumnatul său, George Ganea.

Bărbatul s-a întors acasă între patru scânduri și a fost îngropat la poalele Munților Rodnei, acolo unde visa să-și clădească viitorul cu banii din Austria, într-o casă vecină cu casa părintească, pe care nu a apucat să o finalizeze. 

Moartea sa a fost încadrată la accidente de muncă, așa s-a transcris doliul familiei, care însă nu a primit până acum niciun fel de ajutor financiar, indicat de lege în astfel de cazuri, spune cumnatul său.

535 de muncitori români accidentați sau morți în pădurile din Austria! “Nu l-am mai putut scoate de sub piatră, 5 minute a durat și a fost mort”
Ultima fotografie postată pe Facebook de Grigore Mititel, cu două săptămâni înainte de accidentul în care și-a pierdut viața

“În august am depus actele pentru recuperarea salariului, a bonusurilor și ce urma să primească în urma accidentului, încă nu am primit nimic, nici de la bancă, nici de la firmă, ne dau o hârtie când trimit banii”, spune cumnatul, care lucrează și el în domeniul forestier, în Austria.

Un candidat PNL la primărie amenință un șef de spital cu o intervenție la Orban: „Nu te mai lua de omul meu!”
Recomandări
Un candidat PNL la primărie amenință un șef de spital cu o intervenție la Orban: „Nu te mai lua de omul meu!”
 

Alte cazuri, alte tragedii

Să pleci în Austria ca să lucrezi în domeniul forestier e normalitatea multor bărbați din județe din nordul, nord-vestul și centrul țării, precum Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș sau Brașov. Grigore plecase din țară cu patru ani și jumătate în urmă.

Ad placeholder

7.766 de muncitori, printre care austrieci, români sau sloveni, lucrau în silvicultură și exploatare forestieră în Austria în 2019. Aproape 10% au avut accidente de muncă. Dintre cei accidentați anul trecut, 125 au fost români.

“Mi s-a urât de pădure, dar nu am ce să fac”, spune George Ganea, care lucrează în continuare în Austria, dar la altă firmă de exploatare a lemnului. Și el a avut un accident, chiar înainte de Paști i-a sărit o așchie de lemn în ochi. A stat o săptămână acasă, apoi s-a întors la muncă, povestește bărbatul. 

Un nume greu din PSD și-a dat demisia. „Epoca Dragnea a fost o adevărată tragedie”
Recomandări
Un nume greu din PSD și-a dat demisia. „Epoca Dragnea a fost o adevărată tragedie”
 

Când pleacă, oamenii știu că pădurea austriacă e un loc în care mulți și-au găsit sfârșitul. 

  • La începutul lunii mai, în mijlocul pandemiei, un alt român în vârstă de 47 de ani și-a pierdut viața, după ce un copac a căzut peste el.
  • În septembrie 2019, doi tineri de 21 și 29 de ani din Maramureș au murit după ce au căzut dintr-un funicular (n.r. un utilaj forestier pe cablu, ca o  telecabină, care transportă lemne) în timp ce transportau lemne.

9 din cei 12 decedați erau români

În 2018 și 2019 au avut loc 12 accidente mortale în pădurile din Austria, în ceea ce se numește, ca domeniu economic, “silvicultură și exploatare forestieră”. 

9 din cei 12 decedați erau români, conform datelor obținute de Libertatea de la instituția austriacă de asigurare împotriva accidentelor (AUVA).

Asta înseamnă că românii au reprezentat un procent de 75% din numărul total de accidente mortale din pădurile Austriei din acei doi ani. 

Ad placeholder
Cum își fac bugetarii vile în Grecia, din bani publici: scrumiere stradale, luate cu 939 de lei bucata de ADP și montate în stațiile STB din S 4, au apărut în vila de pe insula Eghina
Recomandări
Cum își fac bugetarii vile în Grecia, din bani publici: scrumiere stradale, luate cu 939 de lei bucata de ADP și montate în stațiile STB din S 4, au apărut în vila de pe insula Eghina
 

Cele mai multe decese în rândul românilor au avut loc în 2018. 6 din cele 7 persoane decedate în acel an în “silvicultură și exploatare forestieră” erau de naționalitate română.

  • În 2015 a murit un muncitor forestier român în Austria, dintr-un total de 8 accidente mortale în domeniul silviculturii și exploatării forestiere în acel an.
  • În 2016 a murit un român în pădurile Austriei, dintr-un total de 4 accidente mortale.
  • În 2017 nu a murit nici un român. A avut loc un singur accident mortal în acel an.
  • În 2018 au murit 6 muncitori români, dintr-un total de 7 accidente mortale.
  • În 2019 au decedat 3 muncitori români, dintr-un total de 5 accidente mortale.

Ce spun documentele oficiale

Inspecția Muncii din România a cerut autorităților austriece detalii în legătură cu cele 9 decese ale muncitorilor români forestieri, care au avut loc în perioada februarie 2018 – septembrie 2019.

Inspecția Muncii ar fi avut atribuții de cercetare doar dacă muncitorii respectivi erau angajați la firme din România, dar detașați la muncă în Austria. Ceea ce înseamnă că responsabilitatea investigării celor 9 decese le revine doar autorităților austriece.

“Menționăm că până la acest moment, Ambasada României la Viena a fost contactată de familia unei singure victime, pentru sprijin pe lângă autorităţile locale”, a transmis și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) către Libertatea în decembrie 2019.

Ad placeholder

Ziarul a consultat cele 144 de pagini din documentul trimis de Inspecția Muncii, privind circumstanțele deceselor celor 9 cetățeni români. O parte din informațiile primite de la Ministerul Muncii din Austria nici nu au fost traduse din limba germană. 

Sunt multe goluri în informații. De exemplu, la întrebarea “Lucrătorii răniți erau echipați corespunzător cu echipamente de protecție personală în momentul accidentului? Vă rugăm să furnizați detalii”, răspunsul este, de cele mai multe, ori: “Informație indisponibilă”.

535 de muncitori români accidentați sau morți în pădurile din Austria! “Nu l-am mai putut scoate de sub piatră, 5 minute a durat și a fost mort”

Cu toate acestea, documentul reprezintă o cronică esențială despre circumstanțele producerii accidentelor mortale. La unele cazuri se menționează că “nu au fost constatate încălcări ale normelor de protecție a angajaților.”

“I-a căzut un copac pe spate”

Decesele sunt descrise în felul următor: 

26.10.2018 – “Accidentul mortal suferit de muncitorul forestier a avut loc în localitatea Wenns în data de 26 octombrie 2018. (…) I-a căzut un copac pe spate și l-a rănit mortal.”

25.09.2019 – “Locul accidentului: într-o pădure în apropiere de Graz.(…) Un copac putred de aproximativ 20 de metri a căzut în direcția lui. Acesta nu a observat copacul care se apropia de el. L-a lovit în cap. Accidentul a fost mortal.”

Ad placeholder

În 3 dintre cele 9 cazuri se precizează că angajatorul a fost amendat pentru încălcarea unor norme de protecție a muncii, respectiv că s-a deschis o anchetă penală împotriva companiilor la care erau angajați muncitorii. Inclusiv în cazul celor doi tineri din Maramureș, decedați în septembrie anul trecut. Familiile acestora sunt în proces acum cu angajatorul austriac. 

Accidentul mortal de pe 12 septembrie 2019. Funicularul importat la mâna a doua din Italia nu fusese reparat corespunzător

Este vorba de accidentul în care au murit Nicolae și Ioan, doi tineri din Maramureș, de 21 și 29 de ani, care au căzut dintr-un funicular, ce s-a prăbușit. Aceștia lucrau împreună la firma Lau Forstservice GmbH în landul federal Carintia, în sudul Austriei. “Locul accidentului mortal: într-o pădure lângă Winklsagritz”, arată documentul.

535 de muncitori români accidentați sau morți în pădurile din Austria! “Nu l-am mai putut scoate de sub piatră, 5 minute a durat și a fost mort”

“S-a constatat că reparațiile asupra telecabinei nu au fost efectuate corespunzător, motiv pentru care s-a prăbușit”, se precizează în document.

“Se va depune o plângere penală împotriva angajatorului pentru încălcarea reglementărilor de protecție a lucrătorilor”, apare în documentul trimis de  Ministerul Muncii din Austria.

  • “Înaintea producerii accidentului, utilajele și echipamentele erau în stare bună de funcționare în așa fel încât utilizarea lor să nu afecteze sănătatea și securitatea lucrătorilor? Vă rugăm să furnizați detalii”.
  • ”Nu”, mai arată documentul.
Ad placeholder

Funicularul fusese importat din Italia, unde se stricase, au spus pentru Libertatea surse apropiate accidentului. A fost reparat în cadrul firmei. 

Condiții de muncă dure

535 de muncitori români accidentați sau morți în pădurile din Austria! “Nu l-am mai putut scoate de sub piatră, 5 minute a durat și a fost mort”

Mai mulți muncitori din acest domeniu le-au spus reporterilor Libertatea că atunci când au ajuns în Austria, nu li s-a făcut un instructaj legat de protecția muncii și învață această meserie direct în pădurile austriece.

La aproape jumătate din accidentele de muncă pe care le-au suferit muncitorii români, cauza este legată de manipularea utilajelor: “Pierderea controlului (total sau parțial) a utilajelor, a mijloacelor de transport sau a echipamentului”, conform AUVA.

În plus, “primim echipament prost, trebuie să mai investim noi în el”, a spus unul dintre muncitorii cu care am vorbit.

“Majoritatea contractelor sunt traduse doar parțial sau sunt doar în germană”, ne-a explicat Laura Codrea, o româncă stabilită de patru ani în Austria, care îi ajută voluntar pe muncitorii forestieri români.

Când muncitorii vor să meargă în concedii acasă, unele firme le închid contractele de muncă, pentru a nu îi plăti pe acea perioadă, ceea ce e ilegal.

“Majoritatea firmelor nu le plătesc orele suplimentare și nu le dau al 13-lea salariu, care e prevăzut de legislația austriacă. Muncitorii nu primesc nici banii de Crăciun, Weihnachtsgeld”, adaugă Codrea.

Ad placeholder

Un contract de muncă studiat de Libertatea arată că la un program de muncă de la 7.30 la 16.30, muncitorii ar trebui să aibă pauze de la 9 la 9.30, de la 12 la 13 și încă o pauză de la 15 la 15.30. Dar pauzele nu sunt acordate integral, spune Codrea.

Dar deși contractul prevede două ore libere, muncitorii primesc doar o oră și lucrează chiar și trei ore peste program.

Accidente nemortale: “Poți să pleci acasă, că vine altul în locul tău”

Mulți români care muncesc în pădurile din Austria suferă deseori accidente neletale, dar unele care îi lasă cu dizabilități severe sau taie părți din ei.

Este și cazul lui Ion*, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din nord-vestul țării, care a plecat prima dată în 2002, ca șofer pe camion, transporta lemne, pe un salariu de 750 de euro pe lună. Programul de muncă era de 10 ore pe zi, de luni până vineri, uneori și sâmbăta, povestește el. 

  • Ion este un pseudonim. Muncitorul a acceptat să vorbească cu reporterii Libertatea, dar sub anonimat, de teamă să nu aibă probleme. 

“Experiența a fost una destul de dificilă, condițiile de muncă în domeniul forestier sunt destul de grele și uneori n-am fost chiar plătit după munca prestată”, spune bărbatul.  

Până în 2014, când a suferit un accident la locul de muncă, el a lucrat la mai multe firme, mereu în industria forestieră. 

Ad placeholder

“Îți convenea, îți convenea. Nu-ți convenea, poți să pleci acasă că vine altul în locul tău”, explică el filozofia “patronilor de păduri”.

El este unul dintre românii pe care îi găsim azi în statisticile referitoare la accidentele de muncă din acest domeniu.

710 accidente înregistrate într-un an

În perioada 2015 – 2019, cele mai multe accidente de muncă din domeniul forestier în Austria au avut loc în 2019. Atunci au fost înregistrate în total 710 accidente. Dintre cei accidentați, 125 au fost români, conform datelor obținute de la AUVA. 

  • 2015 – 100 de români accidentați
  • 2016 – 89 de români accidentați
  • 2017 – 101 de români accidentați
  • 2018 – 120 de români accidentați
  • 2019 – 125 de români accidentați

Prin comparație, numărul de accidente în rândul muncitorilor din domeniul silvicultură şi exploatare forestieră care lucrează în România este mai mic, arată datele de la Inspecția Muncii, la un număr mult mai mare de muncitori care fac asta în țară.

  • 2015 – 78 de români accidentați
  • 2016 – 70 de români accidentați
  • 2017 – 81 de români accidentați
  • 2018 – 85 de români accidentați
  • 2019 – 86 de români accidentați

Însă rata accidentelor mortale, raportate la numărul total de accidente, este mult mai mare în România. De exemplu, în 2019, în România au fost 12 decese la 86 de accidente în “silvicultură şi exploatare forestieră”. În Austria, în același an, au fost 5 decese la 710 accidente.

Ad placeholder

Această diferență privind numărul de accidente de muncă poate fi datorată și faptului că în România se raportează mai puține accidente.

Accidentul lui Ion: “Eu singur nu mă pot judeca cu o firmă”

Într-o zi, în vara lui 2014, pe când era la muncă, Ion* și-a prins mâna stângă într-un cablu de la un funicular. A ajuns la spital și după mai multe luni de tratament și recuperare, doctorii au decis că nu îi mai pot salva degetul mic de la mâna stângă, așa că i l-au amputat. 

Din cauza imposibilității de a mai munci pe perioada recuperării, Ion spune că a fost dat afară. 

“Am stat vreo două săptămâni la cazarea pe care mi-a plătit-o firma, apoi mi-au zis să îmi caut cazare, că firma nu mai poate să plătească după mine. Dacă eu nu pot să produc, firma nu poate să plătească, m-au scos afară. S-au întâmplat destul de multe cazuri așa – cât ești bun de muncă și pot să tragă, să câștige ceva, e ok, când nu, pur și simplu te ignoră, nu-i mai interesează”, povestește Ion.

Ion s-a simțit nedreptățit, însă varianta unui proces i s-a părut imposibilă în situația lui.  

Nu pot să mă duc într-un stat străin, unde nu cunosc limba, legile. Eu singur, ca persoană fizică, nu mă pot judeca și cu o firmă care are 500 de angajați, cea mai mare firmă de exploatări forestiere din Europa Centrală. Ce pot să fac eu?

Ion:

La șase săptămâni de la accident, Ion a fost preluat de firma de asigurări (AUVA) și a început să primească un ajutor de invaliditate. În primele șase luni a primit suma de 315 euro/lună, apoi a început să primească mai puțin, iar acum primește câte 240 de euro pe lună. 

“De ce? Mie nu mi-a crescut iar degetul sau nu mi s-a vindecat mâna, de ce să îmi taie din banii ăia?”, se întreabă bărbatul.

Pentru a beneficia de acest ajutor, a mers în fiecare an la un control medical, până în 2018, când “medicul a făcut o hârtie că mâna merge de acum din ce în ce mai rău, nu are cum să meargă mai bine, să nu mă mai cheme la control, că nu are rost”, spune Ion. 

În 2019, bărbatul s-a întors în țară și acum lucrează ca șofer.

“Nu mai vreau Austria sau altceva, momentan e ok și în România. Nu știu cât va mai merge, dar e ok”, spune el. 

Citeşte şi:

Copil de 9 ani, filmat în timp ce conduce o mașină, într-un sat din Teleorman. „Tatăl tău știe unde ești?”

Poliția Română s-a autosesizat în cazul prezentat de Libertatea al dezaxatului cu un cont de Instagram urmărit de 5.000 de fani, pe care postează crime și violuri

Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, a cumpărat trei proprietăți în București și Ilfov cu 350.000 de euro

Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
PARTENERI - GSP.RO
Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
RECOMANDĂRI