A trecut Crăciunul, Revelionul şi românii au rămas cu buzunarele goale şi cu grija zilei de mâine. Pe care aşteaptă să le-o desluşească aceia cărora, prin alegeri, le-au încredinţat ţara. Aceştia, însă, nu par a înţelege că au nu doar posibilitatea, ci şi obligaţia de a informa populaţia despre ce şi cum gândesc, ce şi de ce hotărăsc, ce fel de măsuri şi cât de fundamentate iau.
Premierul Boc – cel care în campanie, ca şi Geoană, era lihnit după apariţii tv ori spaţii tipografice spre a ne inunda cu promisiuni hazardate, fanteziste, chiar mincinoase – a trecut iute la reducerea comunicării la câteva fraze goale, la înşiruirea unor măsuri pompieristice, fără a le susţine profesionist, cu argumente.
Emil Boc aruncă şuvoi de hotărâri dure. Îngheţarea posturilor. Desfiinţarea tichetelor de masă. Suspendarea majorărilor salariale abia legiferate. Renunţarea la facilităţile pentru angajarea tinerilor. Tăierea brutală a drepturilor pensionarilor (majorarea punctului de pensie ş.a.), interdicţia nediferenţiată, în funcţie de cuantumul pensiei, a posibilităţilor acestora de a mai munci, spre a face faţă costului exorbitant al vieţii. Pentru că aici nu-i vorba de pensia de general a ministrului Oprea. Şi multe altele.
În absenţa unui proiect de buget, care va fi creionat undeva, prin ianuarie, premierul invocă severele constrângeri financiare. Cât de severe dacă nu-s evaluate? Şi cât de goală-i Trezoreria, dacă o modalitate veche de a stimula încasările – bonusul de 5% pentru cei ce-şi plătesc impozitele la începutul anului – a fost desfiinţată? Se va fi discutat despre toate acestea la petrecerea de şase ore a miniştrilor invitaţi de preşedinte joi la Sinaia? Lipsa de comunicare este de regulă generată de aroganţă. Sau de incapacitatea de a susţine convingător ideile. Ori chiar de nevoia de a ascunde minciuni.