Născut în aceeaşi zi cu Elvis Presley, «Briliantul» naţionalei împlineşte azi o vârstă rotundă.

8 ianuarie 1979. La Călineşti, în judeţul Argeş, se naşte Adrian Mutu. Talentat şi ambiţios, motorul naţionalei pare că şi-a găsit calea tocmai acum, la a 30-a aniversare, după câţiva ani în care momentele de strălucire de pe teren s-au intersectat mereu cu derapajele din viaţa personală.
3870-117072-1.jpg
3870-117074-mutuvacanta3.jpgNu e cel mai mare jucător român din toate timpurile, deşi şi-ar dori să fie, dar cu siguranţă este cel mai bun fotbalist al timpului său. Adrian Mutu împlineşte astăzi 30 de ani, dar are în spate întâmplări şi aventuri cât pentru un secol întreg. Capricios şi genial deopotrivă, Mutu reprezintă perfect o echipă naţională dependentă de el şi prea puţin de alţii. Poate în alte vremuri ar fi fost mai norocos şi mai realizat, poate alături de Hagi sau Gică Popescu drumul lui ar fi coborât sub linia orizontului, ascunzându-l la umbra grea a titanilor. Dar Mutu şi-a asumat destinul lui şi l-a dus mai departe, împotriva tuturor.

A învăţat din greşeli

A greşit mult, dar a realizat enorm, a ratat incredibil, dar a întreţinut speranţa. Chiar dacă nu cântă imnul ca alţii, Mutu are marele merit că, la 30 de ani, îşi joacă sublim propriul rol, desăvârşit de imperfecţiune. Nu, nu e Elvis, deşi s-au născut amândoi în aceeaşi zi. Dar e Mutu şi e suficient. Pentru că, de 30 de ierni nesfârşite, e mereu acolo, în bătaia puştii. Adică acolo unde noi nu suntem.

Două neveste, multe aventuri
3870-117075-neveste.jpg
Consuelo, actuala soţie a lui Adrian Mutu, şi fosta nevastă Alexandra Dinu au fost marile iubiri ale “Briliantului”, a cărui viaţă amoroasă a fost punctată, însă, de multe aventuri cu femei mai mult sau mai puţin celebre. Adi s-a ales cu un băiat, Mario, din prima căsătorie, şi cu două fete, Adriana Lea şi Maya Vega.

Adi Mutu: „Nu-mi place să îmbătrânesc”

Mutu a susţinut, ieri, o conferinţă de presă, cu o zi înaintea împlinirii a 30 de ani. Cel mai bun jucător al Fiorentinei şi al naţionalei României a admis că are şi motive de mulţumire, dar şi de îngrijorare.

“30 de ani reprezintă o vârstă importantă, dar nu sunt încântat de faptul că îmbătrânesc. Sunt mulţumit de ceea ce am realizat până acum în carieră şi sper să continui la fel şi să câştig un trofeu cu Fiorentina în acest an. Ar fi un cadou nemaipomenit”, a declarat “Brili”, aflat în cantonament în Spania, la Marbella.

Naşterea Mayei, cel mai fericit moment din 2008

Naşterea Mayei, cel mai fericit moment din 2008 Mutu se bucură că a depăşit problemele cauzate de accidentările din a doua parte a anului trecut. “Stau mult mai bine acum din punct de vedere fizic. Sper să nu mai am probleme cu accidentările. Recunosc, nu am avut un randament prea grozav ca extremă, pentru că eu joc mai bine ca atacant central şi o să dovedesc asta în retur”, a mai spus atacantul român de 30 de ani. Adrian Mutu a vorbit şi despre naşterea celei de-a doua fiice, Maya Vega, în mai 2008, cel mai important eveniment al anului trecut: “Naşterea fetiţei mele, Maya Vega, m-a făcut extrem de fericit”.
3870-117073-dinamo.jpg
Averea lui Adi

Câştiguri salariale:
– Argeş – 150.000 €
– Dinamo – 300.000 €
– Inter Milano – 600.000 €
– Verona – 1,4 mil. euro
– Parma – 1,5 mil. euro
– Chelsea – 4,5 mil. euro
– Juventus – 2,3 mil. euro
– Fiorentina – 3,3 mil. euro
Contracte publicitare:
– Adidas, Mizuno, Cotton Belt,
Cardinal Motors, Pepsi,
Kanal D – 6,5 mil. euro
Ce deţine:
– Vilă Miami – 2,5 mil. euro
– Casă Floreasca – 300.000 €
– Casă Bucureşti – 150.000 €
– Vilă Piteşti – 250.000 €
– Club „Level” – un mil. euro
– Firmă haine – două mil. euro
– Universal Sport Management – 300.000 €
– Iaht „Ten Lifes” – 300.000 €
– Maşini – 700.000 €
– Vin „Il Dieci di Mutu” -150.000 €

ADRIAN MUTU
– Vârsta: 30 de ani
– Înălţime/greutate: 180 cm/75 kg
– Postul: atacant
– Clubul actual: Fiorentina (din 2006)
– A mai jucat la: FC Argeş (1996-1998), Dinamo (1998-1999), Inter Milano (1999-2000), Hellas Verona (2000-2002), Parma (2002-2003), Chelsea (2003-2004), Juventus (2005- 2006)
– La naţională (din 2000): 65 meciuri / 29 goluri
– Palmares:
– Campion al României (2000)
– Cupa României (2000)
– Campion al Angliei (2005)
– Cel mai bun fotbalist român (2003, 2005, 2007, 2008)
– Cel mai bun fotbalist străin din Serie A (2007).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.