Noul administrator al NASA, Bill Nelson, a anunțat, miercuri, viitoarele misiuni spațiale pe Venus, în timpul primei sale întâlniri cu angajații agenției spațiale americane.

Prima misiune, denumită DaVinci Plus, va analiza compoziţia atmosferei, în încercarea de a stabili dacă pe suprafaţa „planetei infernului” a existat la un moment dat un ocean.

A doua misiune, denumită Veritas, urmează să studieze istoria geologică, prin cartografierea suprafeței planetei stâncoase.

Fiecare dintre cele două misiuni, care vor fi lansate între 2028 și 2030, va fi finanțată cu câte 500 de milioane de dolari pentru dezvoltare, în cadrul programului Discovery al NASA.

DaVinci Plus și Veritas au ieșit învingătoare în fața altor două misiuni propuse într-un „proces competitiv, evaluat de colegi”, care doreau trimiterea de sonde spațiale pe Io, satelit al planetei Jupiter și pe Triton, satelitul planetei Neptun.

În perioada de început a explorării spațiale, SUA și fosta Uniune Sovietică au trimis mai multe misiuni pe planeta Venus.

Ulterior și alte agenții spațiale au efectuat explorări pe Venus, inclusiv orbitatorul Venus Express al Agenției Spațiale Europene în 2005 și Akatsuki japonez în 2010, care este încă operațional pe orbită.

A emigrat în cel mai prietenos oraș din lume cu bicicliștii și a lucrat în Columbia, Palestina sau Uganda: „Suntem cu 50 de ani în urmă în urma Olandei. Dar nu suntem singurii”
Recomandări

Ultimele aterizări pe planeta Venus au fost făcute în iunie 1985 de misiunile Vega 1 și Vega 2 ale fostei Uniuni Sovietice.

FOTO: Hepta

"Mâncarea e dezgustătoare, oamenii pot să te ucidă, iar femeile sunt ca porțelanul". Țara din Europa care a îngrozit-o pe soția lui Angel Di Maria
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Playtech.ro
Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Viva.ro

Preţul nepăsării pe care l-ar putea plăti o bucătăreasă româncă din Italia. Şi-a abandonat colega, când avea mare nevoie de ajutor: "Zace pe podea, printre legume"
Observatornews.ro
Preţul nepăsării pe care l-ar putea plăti o bucătăreasă româncă din Italia. Şi-a abandonat colega, când avea mare nevoie de ajutor: "Zace pe podea, printre legume"
Ce au făcut niște tineri care petreceau într-un sat din Vaslui când au auzit că o ambulanță a rămas blocată în nămeți
Știrileprotv.ro
Ce au făcut niște tineri care petreceau într-un sat din Vaslui când au auzit că o ambulanță a rămas blocată în nămeți
Culisele scandalului de xenofobie care a dus la oprirea meciului Sepsi – FCU Craiova! Se răzbună ultrașii pe Mititelu? “Nu ne interesează dacă se reia!” Exclusiv
FANATIK.RO

Cuvintele care au oprit meciul Sepsi - U Craiova 1948. Ce au putut să scandeze fanii olteni | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Cuvintele care au oprit meciul Sepsi - U Craiova 1948. Ce au putut să scandeze fanii olteni | EXCLUSIV
Horoscop 29 ianuarie 2023. Peștii ajung la o concluzie nu tocmai plăcută, după analiza unor evenimente și decizii ale unor apropiați
HOROSCOP

S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE