Premierul Adrian Nastase va petrece Ziua Nationala a Romaniei in Ungaria, la Budapesta.
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Claudiu Lucaci, a explicat acest lucru prin faptul ca "programul a fost stabilit dinainte si nu era elegant ca premierul sa refuze in ultima clipa sa participe la actiunea stabilita", astfel incat seful Executivului sa poata sta la Bucuresti, duminica, cand Romania se afla in sarbatoare. De parca Ziua Nationala a Romaniei nu e zi fixa de cativa ani buni. Nastase va participa pe 1 Decembrie la Conferinta Internationala de Mediu, care se va desfasura in capitala Ungariei si la care si-au anuntat deja participarea numerosi sefi de guverne din regiune. Astfel, duminica seara, premierul Adrian Nastase va da o receptie la Ambasada Romaniei in Ungaria, in cinstea Zilei Nationale, la care va participa si premierul ungar Peter Medgyessy. Drept pentru care el s-a aflat ieri la Alba Iulia pentru a deschide seria sarbatorilor de Ziua Nationala. Astazi, Nastase se va deplasa la Budapesta, sambata va reveni la Cluj, pentru o intalnire cu prefectii si reprezentantii consiliilor judetene PSD din zona, iar duminica, exact de Ziua Nationala, se va reintoarce la Budapesta, de unde va pleca apoi in mai multe tari europene.
Alegeri vor fi declansate doar cu acordul lui Iliescu
Alegerile anticipate vor fi declansate numai daca acest proces va fi acceptat de presedintele Ion Iliescu si de celelalte partide politice, a declarat joi, in drum spre Alba Iulia, premierul Adrian Nastase, precizand ca intre el si presedintele Ion Iliescu nu exista o disputa pe aceasta tema. El a afirmat ca partidul de guvernamant nu are o obsesie pentru declansarea alegerilor anticipate, precizand ca acest proces ar evita insa blocarea unor actiuni de politica interna si externa intr-un an electoral. "Nu vrem sa declansam alegerile anticipate ca o actiune in sine si nu am facut o obsesie pentru obtinerea unui vot de incredere din partea populatiei", a spus Nastase.