Ce-ar zice, oare, Corneliu Coposu, daca, prin absurd, ar avea cum sa vada, din lumea „de dincolo” ce se intampla in Romania de azi?! Ironia sortii: vanatoarea „securistilor”, clamata, dorita si urmarita de taranisti de-a lungul anilor, dar nedusa la indeplinire, va fi aplicata, se pare, de mostenitorii fostului FDSN, apoi PDSR, acum PSD. Adica tocmai de oamenii lui Ion Iliescu, care, in zorii tinerei democratii romanesti de dupa 1989, a fost un adversar al acestei idei! Despre ce e vorba? Pe scurt, NATO se teme ca elemente de varf ale structurii fostei Securitati ar putea avea acces la informatii secrete, asa ca a cerut, se pare, Bucurestiului, o epurare masiva a aparatului de stat. Iar Bucurestiul, pentru care NATO a devenit un pariu egal cu „a fi sau a nu fi”, de voie – de nevoie va trebui sa-i scuture pe securisti din randurile sale. PSD ne-a anuntat ca „vanatoarea” nu-i va ocoli nici macar pe ministri! Ca o fi bine, ca n-o fi bine, n-are rost sa comentez aici si acum. Au curs valuri de cerneala in presa postdecembrista pe tema „fostilor securisti”. Fara sa ma implic intr-o pledoarie pro sau contra, voi spune doar ca incercarea la care sunt supuse acum autoritatile romane, de NATO, are o singura morala. Una pentru demnitari: in viata, totul se plateste (sau se afla!), mai devreme sau mai tarziu! In caz ca vrei sa fii persoana publica, cu functii de raspundere, e bine sa te uiti cu atentie la trecut!

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
PARTENERI - GSP.RO
Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
BOMBĂ! Vicor Ponta, mesaj pentru români, din spital: 'Ar fi o lașitate din partea mea să tac'
Playtech.ro
BOMBĂ! Vicor Ponta, mesaj pentru români, din spital: 'Ar fi o lașitate din partea mea să tac'
Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Știrileprotv.ro
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
15 ultraşi ai Stelei au făcut dezastru la un meci din Olanda. Cum s-au deghizat ca să scape de poliţie
Telekomsport
15 ultraşi ai Stelei au făcut dezastru la un meci din Olanda. Cum s-au deghizat ca să scape de poliţie
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor
PUBLICITATE
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor