Navetiștii care lucrează la București circulă ca sardelele. Transportator: ”Legea nu prevede distanțarea socială în mijloacele de transport”

Comentează

Distanțarea socială, de cel puțin doi metri, pe care ar trebui să o respecte oamenii în timpul pandemiei de coronavirus este imposibilă în cazul persoanelor care fac naveta cu microbuze pentru a merge la serviciu.

Arhiva foto

Un cetățean care vine zilnic să muncească la București, de la Fierbinți-Târg, oraș aflat la 46 de kilometri de Capitală, a tras un semnal de alarmă asupra pericolului de îmbolnăvire al pasagerilor din cauza aglomerației din microbuze.

Realitatea Ialomițeană a publicat o fotografie în care se vede cât de înghesuiți sunt transportați oamenii.

Arhiva foto

Primarul: ”Nu știu ce-am putea face noi ca autoritate locală”

Primarul orașului Fierbinți-Târg, Dobre Pârvu, susține că știe despre situație și că a discutat cu reprezentanul firmei de transport, însă nu poate lua măsuri.

”Oamenii mi-au semnalat și mie situația. Am discutat cu reprezentantul firmei care mi-a spus că dacă pune mai multe microbuze nu mai e rentabilă cursa. I-am atras atenția să rezolve această situație, deși mă tem că oamenii ar putea rămâne în imposibilitatea de a se deplasa la serviciu. Dar nici în aceste condiții nu pot merge pentru că nu se păstrează distanța socială. Chiar nu știu ce-am putea face noi ca autoritate locală pentru a rezolva problema. Sper să găsim înțelegere la reprezentantul societății de transport și să pună încă un microbuz la dispoziția navetiștilor”, a declarat edilul primarul orașului Fierbinți-Târg pentru Realitatea Ialonițeană.

Transportator: ”Am băgat autobuze urbane pe traseu”

Libertatea a obținut și reacția societății de transport Drimo Inter Trans SRL: ”Nu scrie nicăieri în lege că mijloacele de transport trebuie să respecte distanța socială. Cetățeanul ar cam trebui să stea acasă. Noi la ora asta nu prea mai avem pasageri. Ținem cursele doar pentru că mai trebuie să meargă la serviciu navetiști, care au abonamente lunare. Mai sunt câțiva, pentru că în zona aia mulți au mașini personale și se strâng câte cinci persoane și pleacă la serviciu. Nimeni nu-i controlează.

Am avut o zi, două, mașini mai mici pe traseu pentru a încerca să limităm puțin costurile. După sesizările făcute am revenit pe traseu cu autobuze urbane, care au 58 de locuri în picioare, deși mergem în pierdere.

Dacă lăsam pe jos pe vreunul ce făcea? Își pierdea serviciul, nu? Dacă mi-ar spune legea că dacă am 40 de locuri în mașină, pot să transport doar 10 persoane, asta fac.

Ce, în mijloacele STB se respectă distanțarea socială? Vorba aia, a fost aglomerație la ditamai Aeroportul Otopeni.

Deocamdată, transportul județean și interjudețean nu este suspendat. N-avem ce face. Trebuie să mergem, altfel ni se suspendă licențele. Trebuie să ne adaptăm. E o perioadă ciudată”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește