Acesta acuză gradul redus de absorbţie a fondurilor europene din aceste state şi cere Comisiei Europene să ia măsuri. Vizate sunt proiectele de integrare socială a romilor şi, drept urmare, reducerea imigraţiei.
Ministrul Friedrich a precizat că aceste aspecte au fost discutate şi la reuniunea JAI a miniştrilor de interne europeni de marţea trecută. Din fonduri europene ar trebui ameliorate sistemele de asistenţă socială, cu precădere pentru comunitatea romă.
“Condiţiile de trai şi nivelul veniturilor medii diferă foarte mult în ţările Europei. Comisia Europeană trebuie să se asigure că fondurile europene puse la dispoziţia celor două ţări sunt şi folosite”, a adăugat ministrul german.

O familie de români dă peste cap Germania

Faptul că imigranţii şomeri din Germania nu au dreptul la asistenţă socială ar putea fi schimbat de succesul unei familii de români într-un tribunal din Renania de Nord-Vestfalia. Judecătorii de aici au decis că românii trebuie să primească bani de asistenţă socială din sistemul denumit Hartz IV , după ce şi-au căutat timp de un an un job, dar fără succes. Acest lucru este un precedent pentru 130.000 de oameni aflaţi în aceeaşi situaţie în Germania.

Urmărește-ne pe Google News
„Cine a înșelat primul?”, a fost întrebat Reghecampf. După ce a văzut ultima lui apariție, Anamaria Prodan iese la atac
GSP.RO
„Cine a înșelat primul?”, a fost întrebat Reghecampf. După ce a văzut ultima lui apariție, Anamaria Prodan iese la atac
ȘOC! Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. HALUCINANT ce i-a transmis
Playtech.ro
ȘOC! Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. HALUCINANT ce i-a transmis
“A avut organele interne distruse". Patru luptători SAS au zdrobit în bătaie un bărbat în judeţul Gorj
Observatornews.ro
“A avut organele interne distruse". Patru luptători SAS au zdrobit în bătaie un bărbat în judeţul Gorj
Horoscop 27 mai 2022. Taurii simt o presiune neobișnuit de mare din partea unor apropiați ca să cedeze într-o chestiune
HOROSCOP
Horoscop 27 mai 2022. Taurii simt o presiune neobișnuit de mare din partea unor apropiați ca să cedeze într-o chestiune
Soțul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul din Texas a făcut infarct și a murit. Patru copii au rămas orfani
Știrileprotv.ro
Soțul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul din Texas a făcut infarct și a murit. Patru copii au rămas orfani
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Orangesport.ro
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama