În vara anului 1965, Nicolae Ceauşescu a fost ales funcţia de secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Ulterior, în noiembrie 1965 Nicolae Ceauşescu, care avea 47 de ani, susţinea examenul de maturitate.

Potrivit documentelor publicate de Arhivele Naționale, Ceaușescu a luat 10 atât la română, unde i s-a cerut „Caracterizarea poeziei lui Mihai Eminescu” și să comenteze „Valoarea operei poetice a lui Vasile Alecsandri”, cât și la matematică.

„Recent, Arhivele Naționale ale României și-au îmbogățit patrimoniul cu documente școlare referitoare la Nicolae Ceaușescu, mărturii importante pentru istoria comunismului românesc. Documentele au fost integrate în Colecția Nicolae Ceaușescu păstrată de instituția noastră și vor fi accesibile în curând prin Sala de studiu a Serviciului Arhive Naționale Istorice Centrale din București”, arată Arhivele Naționale.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

pikpik   •   02.04.2023, 18:03

Cel putin el a låsat tara fårå datorii externe, cu sacrificii e adevårat si l-ati pedepsit omorandu-l. Påi atunci policienii de azi care imprumutå fårå discernåmant bani ce vor fi plåtiti de nepotii vostrii, ei , ce meritå? Culmea isi dau si lege in care så fie acceptat ca ei så fure panå la 250.000 lei fårå så-i doarå capul. Vai de viitorul tårii!

imgb   •   02.04.2023, 02:52

Da, un agramat functional dar uitati ca datorita ''addidasilor'' haliti , ne-am facut baieti mari...am fost la scoala si n-am scris niciodata ca azi ''mi-au'' ca pisica...miau ! D'aia sintem apreciati pe coclaurile unde am ajuns citeva milioane carora nu le-a placut ''democratia'' dupa '89 !...Da, nu stia sa socoteasca ca cei de azi dar cum naiba se face ca ne-a lasat 0 (zero) datorie si acum avem 130 de miliarde ?...Ne-a lasat fabrici....uzine si agricultura care producea...ne-a lasat sa mincam rosii care aveau gust....da, era frig in casa....dar astazi cum e ?....Si ne-a mai lasat ceva...mindria ca sintem romani....unde e astazi mindria aia ghioceilor ?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Viva.ro
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Preparatul românesc care i-a înnebunit pe străini. Ocupă locul trei într-un clasament gastronomic mondial
FANATIK.RO
Preparatul românesc care i-a înnebunit pe străini. Ocupă locul trei într-un clasament gastronomic mondial
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Știrileprotv.ro
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
Observatornews.ro
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Orangesport.ro
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Unica.ro
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Horoscop 9 iunie 2023. Vărsătorii sunt preocupați de resurse din cauza unor temeri, nu pentru că ar fi foarte motivați să aibă o viață mai bună
HOROSCOP
Horoscop 9 iunie 2023. Vărsătorii sunt preocupați de resurse din cauza unor temeri, nu pentru că ar fi foarte motivați să aibă o viață mai bună