Nicolae Ciucă, de Ziua Poliției Române: Poliţiştii sunt cei care oferă siguranţă și sunt alături de oameni în momentele dificile

 2 comentarii

Premierul Nicolae Ciucă a transmis sâmbătă dimineață, 25 martie, un mesaj în care a subliniat „rolul important” avut de polițiști în sistemul naţional de securitate, cu prilejul Zilei Poliţiei Române.

„Îi celebrăm astăzi, de Ziua Poliţiei Române, pe cei aflaţi în serviciul public al cetăţenilor, comunităţilor şi instituţiilor statului. Cu un rol important în sistemul naţional de securitate, poliţiştii sunt cei care oferă siguranţă, protecţie şi se află alături de oameni în momentele dificile”, a transmis Nicolae Ciucă.

Premierul a amintit de acțiunile polițiștilor în perioada gestionării pandemiei și de la începutul războiului în Ucraina.

„La fel ca în perioada gestionării pandemiei COVID-19, de la începutul războiului din Ucraina sunt elocvente dovezile profesionalismului şi dedicării. Modul în care poliţiştii au contribuit la gestionarea crizei umanitare generate de fluxul de ucraineni refugiaţi din calea războiului, alături de societatea civilă şi de celelalte instituţii ale statului, face ca Poliţia Română să fie o instituţie apreciată de partenerii europeni şi internaţionali”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Premierul a subliniat și nevoia adaptării Poliţiei Române la noile forme ale pericolelor şi infracţionalităţii pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.

„Putem considera că Poliţia Română şi-a atins obiectivele atunci când prezenţa în orice mediu a uniformei albastre inspiră încredere şi siguranţă pentru societatea noastră, care are atât de multă nevoie de stabilitate, într-o perioadă marcată de ample tulburări în regiune”, a mai spus Ciucă.

În încheierea mesajului, premierul le-a mulţumit celor care „îşi fac datoria cu onestitate şi bună credinţă”.

Ziua Poliţiei Române este sărbătorită la 25 martie, zi în care este prăznuită sărbătoarea creştină a Bunei Vestiri, al cărei simbol se afla pe primul steag al Marii Agii, preluat ulterior şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

Agia era instituţia care avea atribuţii poliţieneşti în cele două Principate Române, până la Revoluţia din 1848, şi funcţiona în capitalele Bucureşti şi Iaşi, la conducerea ei aflându-se un agă, cuvânt de origine turcească care, potrivit „Dicţionarului Explicativ al Limbii Române”, desemnează comandantul pedeştrilor însărcinaţi cu paza oraşului de reşedinţă, iar ulterior şeful agiei, notează Agerpres.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    enoonmai 25.03.2023, 19:51

    "Cu un rol important în sistemul naţional de securitate, poliţiştii sunt cei care oferă siguranţă, protecţie şi se află alături de oameni în momentele dificile” De aceea, politistii trebuie platiti corespunzator si trebuie sa primeasca pensii pe masura BAZATE PE PRINCIPIUL CONTRIBUTIVITATII.

  • Avatar comentarii

    pikpik 26.03.2023, 15:48

    Corect! Datoritå lor hotii scapå si in puscårii ajung doar åia fårå spate asigurat. Iar condamnatii fug in Italia unde de relaxeazå la umbra palmierilor. Bine cå le dati pensii speciale de la 40 ani.

ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
MONDEN
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
Nattasha și Bianca - la bonfire
17:00
Insula iubirii, 3 octombrie 2026. Fetele pot urmări, pe un televizor, imagini din vila iubiților
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
18:15
După mai mult de 1000 de ani, rămășițele țarului Samuil al Bulgariei au fost aduse „acasă” din Grecia: „Acord istoric”
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Lola Baird, o tânără de 24 de ani din nordul Londrei, a experimentat recent o problemă neașteptată: răul de mișcare
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
Tramvaiul din Dubai circulă pe un traseu circular în zona Marina și JBR și face legătura cu metroul din Dubai și cu monorailul Palm
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale