În semn de recunoaştere pentru toată activitatea sa, Rudolf Sarkozi a primit de la statul austriac titlul onorific de „profesor”. Dar o parte din interesul pe care îl stărneşte este asemănarea de nume cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi speculaţiile presei referitoare la o posibilă legătură de rudenie între cei doi Sarkozi, deşi, cei doi nu au nici numele total asemănător.

Nicolas Sarkozy este preşedinte în Franţa, în timp ce Rudolf Sarkozi este doar o voce reprezentativă a comunităţii rrome din Austria şi un fost gunoier care s-a născut, în 1944, într-un lagăr de concentrare. În declaraţia sa în momentul în care şi-a primit titlul onorific, Rudolf Sarkozi s-a referit cu la măsurile luate de Franţa împotriva rromilor veniţi din România şi Bulgaria. „Fără îndoială, nu pot fi lăsate taberele să se dezvolte în mod necontrolat. Nici nu putem apăra delincvenţa şi lenea. Dar, dacă s-ar oferi acestor oameni terenuri pe care să poata trăi decent, ar fi un pas spre integrare. Punctul esenţial, care necesită cele mai multe eforturi, este educarea tinerilor”, spune Sarkozi, poreclit „regele ţigan”.

Presa franceză a relatat şi speculaţiile făcute pe seama asemanării de nume şi o posibilă legatură de sânge între Nicolas Sarkozy, care îşi are rădăcinile într-o veche familie de origine austriacă, şi Rudolf Sarkozi. „Regele tiganilor” a dat, la rândul său, apă la moară jurnaliştilor afirmând că numele de Sarkozi este tipic ţigănesc.

Citeşte şi: Primii rromi expulzaţi din Franţa sosesc, astăzi, în România

Francezii acuză România că profită de libera circulaţie pentru a scăpa de rromi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.