Senatorul PSD Niculae Bădălău a fost audiat, marți, la sediul Direcției Naționale Anticorupție. Parlamentul a spus că a declarat ce a avut de declarat în fața procurorilor, însă nu a dezvăluit calitatea în care a fost chemat și nici dosarul în care a dat explicații.
"Nu (nu e dosarul în care e Tăriceanu -n.r.). Nu ştiu, nu ( legat de Tel Drum -n.r.). Ca orice cetăţean normal am dat curs invitaţiei şi am declarat ce am avut de declarat. Nu pot să spun că a fost o surpriză plăcută", a declarat Niculae Bădălău, la ieşirea de la DNA.
Potrivit Mediafax, Senatorul PSD nu a vrut să precizeze calitatea în care a fost chemat şi nici dosarul în care a fost citat.
Nici procurorii anticorupție nu au emis un comunicat oficial cu privire la audierea parlamentarului social-democrat.
În noaptea de 2 spre 3 noiembrie, locuința senatorului Niculae Bădălău din comuna Bolintin-Vale, județul Giurgiu, a fost spartă de indivizi mascați. Hoții au sustras mai multe bijuterii și un ceas, dar și şi un pistol pe care-l ținea într-un sertar al biroului său de la parterul casei și pentru care avea permis de port-armă.
Totuși, în urma jafului, Niculae Bădălău a fost amendat de polițiști, pentru că arma ar fi trebuit ținută în condiţii de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor
neautorizate. În acea noapte, în casă se aflau politicianul și soția sa, Rodica Bădălau, împreună cu fiica lor, Sabina, dar dormeau la etaj, iar hoții au acționat la parter.