Mergi direct la conținut »
Nicușor Dan despre abrogarea Ordonanței: „Este o victorie uriașă a străzii. Grindeanu a minţit şi în seara asta”
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Nicușor Dan despre abrogarea Ordonanței: „Este o victorie uriașă a străzii. Grindeanu a minţit şi în seara asta”

Nicușor Dan despre abrogarea Ordonanței: „Este o victorie uriașă a străzii. Grindeanu a minţit şi în seara asta”

Președintele USR Nicușor Dan a scris, sâmbătă seară, pe Facebook că abrogarea Ordonanței, anunțată de premierul Sorin Grindeanu, este o victorie uriașă a străzii.

„Este o victorie uriaşă a străzii, de care toţi politicienii vor ţine cont de acum încolo. Respect pentru toţi cei care au ieşit în stradă în oraşele din România şi din afară”, a scris Nicușor Dan.

„Presiunea trebuie să continue cel puţin până la respingerea în regim de urgenţă a proiectului de lege privind graţierea, pe care Guvernul l-a depus la Parlament”, a mai spus președintele USR.

Nicușor Dan consideră, totodată, că premierul Sorin Grindeanu a mințit și în declarațiile de sâmbătă seara.

„Grindeanu a minţit şi în seara asta când a spus că proiectul ordonanţei a vrut să pună în acord deciziile Curţii Constituţionale cu Legea. Cu un tupeu nemăsurat, Grindeanu s-a oferit să discute cu reprezentanţii partidelor modificarea Codului Penal, PORNIND DE LA ACTUALUL TEXT AL OUG, mai puţin limita de 200.000. Nu se pune problema că Grindeanu să conducă discuţiile pe acest subiect şi cu atât mai puţin că dezbaterea să plece de la actualul text. Grindeanu trebuie doar să abroge OUG şi să plece”, a mai spus Nicușor Dan.

Premierul Sorin Grindeanu a anunțat că Guvernul abrogă Ordonanța de Urgență de modificare a Codului Penal și de Procedură Penală într-o ședință de guvern de urgență, care va avea loc duminică. El a susținut o declarație de presă, la Palatul Victoria. Anunțul prim-ministrului a venit după ședința coaliției de guvernare, în care ALDE a pus presiune să se renunțe la actul normativ, în caz contrar amenințând cu ieșirea din Executiv și în a cincea zi de la izbucnirea protestelor, la nivel național, ca reacție la decizia adoptării actului normativ.

Close
Închide
  Close