Fostul președinte al Uniunii Salvați România, Nicușor Dan, a dat, marți, o declarație de martor, la Direcția Națională Anticorupție, în cazul plângerii făcute de mai mulți membri ai USR împotriva primarului general al Capitalei, Gabriela Firea.

La intrarea în sediul DNA, Nicușor Dan a spus că a fost chemat de procurori pentru a oferi lămuriri suplimentare privind plângerea depusă în urmă cu aproximativ două luni de către foștii săi colegi.

În plângere, a precizat Nicușor Dan, sunt reclamate fapte de abuz în serviciu ale primarului general al Capitalei, în legătură cu refuzul de a analiza proiecte depuse de USR.

„Eu am dat o declarație prin care am confirmat neregulile semnalate în plângerea penală, respectiv că proiecte ale USR, depuse chiar din toamna anului 2016, la sfârșitul lunii mai 2017 nu erau puse pe ordinea de zi, deși era atribuția legală a primarului Firea”, a precizat Nicușor Dan.

El a adăugat că, din ce a aflat, unele dintre aceste proiecte au fost puse în cele din urmă pe ordinea de zi.

”Erau proiecte ce priveau modificarea contractelor de salubritate privind deszăpezirea, erau două proiecte legate de spitalele din București, unul privind semnalizarea lor unitară, unul privind un audit comandat de municipalitate pentru a se vedea eficiența financiară și managerială a acestora. Mai era unul care privea sterilizarea gratuită a câinilor cu stăpân, mai era o chestiune, care a și trecut ulterior, privind folosirea animalelor la circ, cam tipul ăsta de proiecte de hotărâre ”, a spus Dan.

Întrebat care ar fi putut fi motivul pentru care primarul Gabriela Firea nu ar fi introdus aceste proiecte pe ordinea de zi, Nicușor Dan nu a putut explica, dar a precizat că membri USR erau criticați de edil, care îi acuza că, la rândul lor, știu doar să critice primarul.


Citește și: Gigi Becali s-ar putea întoarce la închisoare! Se cere anularea eliberării condiționate a latifundiarului din Pipera

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.