Chiar dacă la Arad nu a nins, spiritul Sărbătorilor de iarnă a fost instaurat în oraş de doi reni aduşi din Suedia, iar pe pârtiile de pe Valea Prahovei au fost pornite tunurile ce produc zăpadă artificială.

Sibiu – Aşa se ridică Hotelul de gheaţă!

4246-209433-hotel2.jpg 4246-209434-hotel3.jpg 4246-209432-hotel1.jpg
Pentru ridicarea hotelului se folosesc mii de cuburi de gheaţă tăiate din lacul Bâlea  Bucăţile de gheaţă sunt cărate apoi până pe “şantier”  Scheletul hotelului, realizat din fier şi lemn, este acoperit apoi cu bucăţi de gheaţă

Este al cincilea an consecutiv când la Bâlea, la peste 2.000 de metri altitudine, se ridică un nou Ice Hotel din mii de bucăţi de gheaţă spartă din lac.

4246-209435-hotel4.jpg

Dacă ultimul proiect avea ca temă compozitori celebri, cel de anul acesta se va intitula “Gândire rece”, astfel că fiecare dintre cele zece camere ale complexului va purta numele unui filosof. O noapte de cazare în inedita locaţie costă 200 de lei. Pentru Revelion însă, toate camerele “îngheţate” au fost rezervate deja de câţiva englezi, care au plătit 250 de euro pentru un sejur de trei zile.

Arad

4246-209436-arad.jpg

Bucurie de nedescris pentru copiii arădeni, după ce doi reni, aduşi din Suedia, au fost instalaţi într-un ţarc amenajat în centrul oraşului. Entuziasmaţi, micuţii au mângâiat animalele, care poartă acelaşi nume, Rudolph, în timp ce părinţii le făceau nenumărate poze. Renii vor rămâne în Arad până la sfârşitul Sărbătorilor de iarnă.

Constanţa

4246-209438-cta.jpg

Sâmbătă, a nins aproape continuu pe litoral. Cătălin Schipor şi fiul său au ieşit într-un suflet afară ca să se bucure de fulgii de nea.

Prahova

4246-209437-ph.jpg

Administratorii pârtiilor de pe Valea Prahovei au pornit, ieri, tunurile care produc zăpadă artificială, pentru a-i atrage pe iubitorii sporturilor de iarnă.

Decembrie cu zăpadă

După o toamnă călduroasă, vom avea parte de o lună decembrie cu zăpadă. Potrivit meteorologilor, primul strat gros de nea se va aşterne la mijlocul acestei săptămâni. În weekendul trecut s-au produs primele ninsori în sudul şi în sud-vestul ţării.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.