Printre persoanele audiate s-a numărat şi fiica avocatului, Oana Teodorescu, ca parte vătămată. Tânăra s-a constituit şi parte civilă şi a cerut de la ucigaşul mamei sale daune de 500.000 de euro. Procesul a continuat cu un alt judecător, după ce magistratul căruia i-a fost încredinţat dosarul crimei a depus o declaraţie de abţinere, care i-a fost admisă. Avocatul Teodorescu a negat în continuare că ar fi pus la cale asasinarea soţiei sale, deşi Erwin Preşmereanu, cel care a dus la bun sfârşit planul diabolic, a declarat că a fost contactat cu mult timp înainte de crimă şi a primit instrucţiuni în detaliu.