Meteorologii anunță că, miercuri dimineaţa, a intrat în vigoare o atenţionare cod galben de vânt puternic în mai multe localităţi din judeţul Caraş-Severin, în timp ce în judeţul Constanţa a intrat în vigoare un cod galben de ceaţă densă.
Codul galben de vânt puternic este valabil până la ora 12.00, în judeţul Caraş-Severin, respectiv în localităţile: Moldova Nouă, Oraviţa, Pojejena, Berzasca, Sicheviţa, Răcăşdia, Sasca Montană, Dalboşeţ, Coronini, Ciclova Română, Gârnic, Şopotu Nou, Vărădia, Socol, Berlişte, Cărbunari, Naidăş, Vrani, Ciuchici, se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 55-65 km/h, potrivit ANM.
De asemenea, până la ora 9.00, în judeţul Constanţa va persista local ceaţa, fenomen care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.