Nu a fost decât o umbră

Comentează

Au crezut că văd o minune dumnezeiască! Peisajul incredibil surprins de câţiva turişti în urmă cu două zile pe vârful Caraiman, atunci când norii au luat forma crucii Eroilor Neamului, naşte dispute între specialiştii consultaţi de Libertatea.

Meteorologii susţin că miracolul nu este altceva decât o umbră proiectată pe o pânză de nori, în timp ce fizicienii spun că este un fenomen optic, datorat refracţiei luminii.

Pe de altă parte, slujitorii Bisericii cred totuşi că este un semn de la Dumnezeu, pentru că românii s-au îndepărtat de credinţă...

Turiştii care au filmat în urmă cu două zile forma crucii de pe Caraiman proiectată pe cer, timp de câteva minute, au asistat la un fenomen extrem de rar, mărturiseşte specialistul meteorolog, consultat de Libertatea.

Arhiva foto

Practic, imaginile surprinse nu sunt altceva decât o umbră reflectată pe plafonul de nori din spatele crucii.

Arhiva foto

“Fenomenul a fost determinat de mai mulţi factori. În primul rând, norii au fost foarte aproape de cruce, astfel că umbra ei a avut unde să se reflecte. Apoi, soarele a fost la apus, adică la sud de masivul Bucegi, în spatele celui care a filmat, dar în faţa crucii. Razele soarelui au dat această umbră pe pânza de nori. E un fenomen rar”, ne-a declarat şefa Laboratorului de Tehnici pentru Prognoza Fenomenelor Meteo Severe, din cadrul ANM, dr. Aurora Bell (foto stânga).

Crucea a fost ridicată în doi ani

Crucea Eroilor Neamului este un monument construit între anii 1926 - 1928 pe muntele Caraiman, la iniţiativa reginei Maria şi a regelui Ferdinand I al României, ca omagiu adus ostaşilor căzuţi în Primul Război Mondial.

Aceasta e amplasată la o altitudine de 2.291 m şi are 28 de metri înălţime, putând fi văzută de la distanţe foarte mari.

E un fenomen optic

“Ceea ce

Arhiva foto

au surprins turiştii în fotografie este pur şi simplu un fenomen optic. Proiecţia crucii de pe Caraiman se bazează pe legile refracţiei luminii (fenomenul de deviere a unei raze luminoase care străbate medii transparente de densităţi diferite, în cazul de faţă, aerul). Mai clar, mersul razelor care veneau de la soarele aflat la apus este deviat de la linia dreaptă atunci când trec prin straturile de aer, în funcţie de valoarea indicelui de refracţie. Acesta scade când temperatura creşte. Concret, s-au întâlnit două straturi de aer: unul cald şi altul rece, de la pământ, şi astfel s-a format fenomenul surprins în fotografie”, ne-a explicat Adriana Petrescu (foto stânga), profesor de fizică.

Omul s-a îndepărtat de credinţă

Arhiva foto

“Dacă Dumnezeu a îngăduit să se arate crucea, această realitate poate fi înţeleasă ca o îndreptare a propriilor noastre vieţi către mântuire, pentru că omul contemporan s-a îndepărtat de credinţă şi de viaţa bisericească. Sub nici o formă nu trebuie să interpretăm acest fenomen ca pe un semn de panică sau de iminentă catastrofă”, ne-a explicat profesor doctor la Facultatea de Teologie din Constanţa, preotul Gheorghe Istodor (foto dreapta).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Angajati VAT Romania foto VAT copy
Analiză
10:00
Cum a ajuns gigantul elvețian VAT să investească masiv în România. Valvele fabricate la Arad sunt folosite în industria semiconductorilor
Mai multe mașini Chery Tiggo, o gamă de SUV-uri moderne, cu design premium și tehnologie avansată, disponibilă și în România
07:42
Chinezii de la Chery vor folosi componente fabricate la Timișoara pentru mașinile produse în Europa
MONDEN
Maurice Munteanu la „Furnicuțele”
11:56
Maurice Munteanu, dezvăluiri despre singura relație din viața sa. Ce regretă că nu i-a spus tatălui său
Antrenorii de la Vocea României
11:33
Antrenorii de la Vocea României și-au completat echipele cu noi concurenți
POLITIC
Alexandru Muraru
11:13
PNL Iași cere alegeri anticipate și refuză în unanimitate să voteze pentru Guvernul Niculescu-PSD
Diana Stoica
09:51
Diana Stoica, deputată USR, a explicat de ce a trimis un mesaj homofob pe grupul Comisiei Europene: „O să fiu mai atentă pe viitor”
Ultimele știri
13:00
Noi imagini din penthouse-ul Andreei Popescu. A sosit o parte din mobilier, iar amenajarea continuă
13:00
Cât costă să ai un câine sau o pisică. Bugetul lunar de hrană, servicii veterinare și accesorii
Analiză
13:00
Căldura extremă ucide de două ori mai mulți români decât accidentele rutiere: 100 de decese în timpul verii, pentru fiecare grad în plus
12:59
Cine este Mina Blue, concurenta care a întors toate scaunele la Vocea României. Ce antrenor a ales
TRENDING
Analiză
07:18
Fostul șef DGIPI condamnat pentru favorizarea lui Puiu Popoviciu obține daune de 250.000 de lei, după achitare, din partea statului român
08:54
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
ceas deșteptător roz, așezat pe un covor e frunze galbene și portocalii de toamnî
12:09
Dormim cu o oră mai mult: cum funcționează regula „2-3-2” la schimbarea orei de toamnă
Imagine cu două sticle şi două pahare cu lapte, alături de două cartoane pe care scrie A1 şi A2
11:00
Ce este laptele A2 și ce avantaj important are față de laptele obișnuit din comerț
Panorama orașului Sevilla, Spania
10:47
Vacanțele în Spania se scumpesc de la 1 decembrie. Guvernul introduce o taxă de 10% pentru apartamentele și vilele închiriate prin Airbnb
Cine poate afla câți bani are o persoană decedată în bancă - Sursă foto: Shutterstock
08:44
Cine poate afla câți bani avea o persoană decedată în bancă
fațada hotelului The Plaza, New York, SUA
08:36
Hotelul Plaza din „Singur acasă 2” se închide patru ani pentru renovări masive
horoscopul zilei de astăzi 17 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
16 oct.
Horoscop 17 octombrie 2026. Leii sunt tentați să își folosească întreaga autoritate pentru a-și impune părerea într-o problemă de serviciu
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un avion de vânătoare F/A-18 Hornet aflat în zbor la altitudine joasă, cu trenul de aterizare coborât
07:25
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o țintă aeriană a fost detectată la nord de Plauru, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
 Sorin Gabriel Ionescu în costum albastru închis și cămașă albă, în timp ce vorbește la microfon
16 oct.
Nota obținută de Sorin Ionescu la prima probă a concursului pentru directori. Este propus ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în Guvernul Niculescu
Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu au rupt coaliția PSD-PNL în aprilie 2026, după 5 ani. Foto: Profimedia
16 oct.
Ilie Bolojan a răbufnit la adresa PSD: „Trebuie să se întrebe unii când au fost băuți. Când nu au votat legea salarizării sau acum, după ce am pierdut 770 de milioane de euro?”
Un doctor îmbrăcat în halat alb, purtând un stetoscop în jurul gâtului, care ține o seringă cu ac și un flacon mic de sticlă
16 oct.
Criză temporară de vaccin antigripal în farmacii. Când vin cele 600.000 de doze din noua tranșă
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
16 oct.
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!