Piloţii care au ajuns în această ultimă etapă a campionatului, ce se desfăşoară la Salzburg, au avut ocazia să-şi etaleze talentele în cadrul a 600 de competiţii desfăşurate în întreaga lume cu participarea a 35.000 de concurenţi.
Concursul urmează să aibă trei probe: cea mai lungă distanţă parcursă în zbor, cel mai lung timp de zbor şi cea mai bună acrobaţie. Potrivit regulamentului concursului, avioanele trebuie construite de mână, dintr-o simplă foaie A4, informează Agerpres.
Un juriu va evalua performanţele piloţilor potrivit regulamentului în vigoare redactat de Academia avioanelor de hârtie (PPA).
Evenimentul a început vineri, 4 mai, cu proba eliminatorie la categoria ‘cea mai lungă distanţă parcursă în zbor’ şi va continua sâmbătă cu proba ‘cel mai lung timp de zbor’ şi proba de acrobaţie.
Finala, la toate cele trei discipline, va avea loc sâmbătă seara. Piloţii vor încerca să bată recordurile mondiale de până acum, respectiv 63, 17 metri la distanţă, 27,9 secunde cel mai lung zbor. Aceasta este a treia ediţie a concursului care a mai fost organizat în 2006 şi 2009.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.