Dupa ce au „vizitat” Burkina Fasso, majoritatea tarilor europene si alte state care ba pot sa ne ajute la integrare, ba au relatii „traditionale” cu noi, se pare ca deputatii au nevoie de o mai buna organizare pentru a realiza „intarirea” relatiilor cu alte parlamente. Tudor Mohora a propus realizarea unui program „de schimburi de vizite”, la nivelul grupurilor parlamentare, pentru urmatorii patru ani.
Pana in prezent, pe deplasari s-au „dus” jumatate din banii alocati de la bugetul Camerei pentru acest an. „Desi unora le-a parut exagerata, se pare ca suma de 20 miliarde va fi o suma insuficienta”, spune Tudor Mohora. Asa ca e foarte posibil ca din delegatiile care vor pleca peste hotare in viitor sa faca parte mai putini deputati, in timp ce alte vizite vor fi amanate. Daca totusi necesitatile pe planul „diplomatiei parlamentare” o vor impune, deputatii nu vor pregeta sa caute fonduri pentru o suplimentare a bugetului destinat deplasarilor. Mohora ar vrea ca intentiile Romaniei sa fie aflate peste hotare, prin intermediul grupurilor parlamentare de prietenie care, acum, activeaza mai mult pe hartie. Din cauza austeritatii, doar patru „schimburi de vizite” sunt planificate pentru 2001: cu Polonia, Slovacia, Finlanda si Liban, tari care sunt considerate ca „ne sunt sunt vecine sau ne pot ajuta la integrare”. La anul, agenda e mai „exotica”, urmand a fi efectuate „schimburi” cu Franta, Rusia, dar si Japonia sau Coreea, pe motiv ca avem un interes aparte pentru consolidarea si extinderea relatiilor economice cu aceste state.
Daca planul de deplasari se realizeaza si va fi respectat, atunci senatorii si deputatii care fac parte din grupurile de prietenie cu Coasta de Fildes, Columbia, Cuba, India pot spera ca vor „intari” la fata locului relatiile bilaterale. Potrivit lui Tudor Mohora, acest program e necesar pentru ca aceste relatii externe „sa nu se mai desfasoare haotic”. Deputatii vor fi obligati sa se plimbe, in limita serviciilor oferite de aceasta companie, numai cu TAROM. Aceasta hotarare „patriotica” a fost luata de conducerea Camerei dupa o analiza serioasa, a carei concluzie a fost ca „asa procedeaza si alte parlamente”, adica prefera serviciile companiei nationale de stat.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Sfatul zilei pentru duminică, 15 decembrie 2024. Dragoste pentru Săgetător
FANATIK.RO
Sfatul zilei pentru duminică, 15 decembrie 2024. Dragoste pentru Săgetător
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
A murit Mircea Diaconu. Actorul avea 74 de ani și suferea de o boală grea
Observatornews.ro
A murit Mircea Diaconu. Actorul avea 74 de ani și suferea de o boală grea
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI