În ultimii ani s-au investit zeci de milioane de euro în staţiunea Mamaia, majoritatea banilor provenind din fonduri europene. Cu aceşti bani, s-a reparat şi modernizat întreaga faleză, unde au fost amenajate locuri de parcare şi s-a construit chiar o parcare supraetajată în centrul staţiunii, în vecinătatea piaţetei Cazinoului.

Fiind vorba de proiecte cu finanţare de la UE, aceste investiţii nu pot fi introduse în circuitul comercial timp de 5 ani de la finalizarea lucrărilor. Acest lucru înseamnă că parcările nu pot fi închiriate către persoane fizice sau juridice şi nu se pot percepe taxe. Cu toate acestea, propietarii de restaurante, buticuri şi hoteluri care au ieşire la faleză s-au făcut stăpâni pe câteva locuri de parcare. Cu navete de bere, stâlpi, scaune sau alte invenţii, ei ţin locurile de parcare ocupate în mod ilegal.

parcare mamaia  (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei


::placeholdeR–>

Cu alte cuvinte, dacă parchezi pe un astfel de loc și o persoană susţine că îl deţine, că l-a închiriat sau invocă alte motive, poate fi reclamată la Poliţia Locală.

De la 1 iulie circulă cele două linii estivale

Începând de vineri, 1 iulie, RATC Constanța a inaugurat două noi trasee estivale în stațiunea Mamaia. Pe traseul 1, denumit 40 Mamaia, se va circula cu două autobuze etajate, cu plecare din 45 în 45 de minute, pe traseul Gară – bd. Ferdinand – str. Mircea cel Bătrân – bd. Mamaia – Mamaia, până la hotelul Caraiman (Tabăra Turist) și retur. Programul zilnic al traseului, inclusiv sâmbăta și duminica, va fi între orele 9.00 – 13.00 și 15.00 – 19.00. Pe traseul 2, denumit 100 Mamaia, se va circula cu 4 autobuze etajate cu plecare din 22 în 22 de minute, pe traseul Gară – bd. Lăpușneanu – stațiunea Mamaia până la hotelul Caraiman și retur. Programul zilnic al traseului, inclusiv sâmbăta și duminica, va fi între 9.00 – 13.00 și 15.00 – 19.00. Autobuzele vor opri în toate stațiile RATC Constanța de pe traseele stabilite și vor avea tarif unic 1,5 lei. În toate autobuzele de pe liniile estivale 40 Mamaia și 100 Mamaia se găsesc bilete de vânzare la conducătorii auto. Abonamentele și celelalte gratuități nu sunt valabile pe aceste trasee estivale.

Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu
Recomandări
Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu

Evenimente pentru turiști pe litoral

În Mamaia, dar și în stațiunile din sudul litoralului, sunt organizate vara aceasta evenimente diverse care să îi încânte și să îi distreze pe turiști. Primul eveniment de atracție, care va avea loc în acest weekend, la Tuzla, este spectacolul „Aeromania“. Pe 30 iulie, la Mamaia, va fi organizat Colour Run, pe 30 iulie, în aceeași zi fiind organizată și Gala Superkombat de K1. Cei care vor ajunge la mare în luna august vor putea participa la evenimentele organizate în parteneriat cu Forțele Navale de Zilele Marinei (5 – 15 august), la competiția Mamaia Strong Man (20 august), dar și la Mamaia Music Awards. În plus, turiștii vor putea participa în a doua jumătate a lunii august la Parada Antică organizată în cadrul Festivalului Antic Tomis și vor putea admira mașinile înscrise la Raliul Constanței. În fiecare săptămână, în Piațeta Cazino din Mamaia, Primăria Constanța va organiza evenimente muzicale cu artiști în vogă, iar în Satul de Vacanță, în fiecare joi, se vor desfășura un Carnaval și o Paradă Disney, pentru a-i atrage pe amatorii de distracție.

Tarife între 5 și 40 de lei la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii

Complexul Muzeal amplasat pe bulevardul Mamaia reunește Microdelta, Delfinariu, Planetariu – Observatorul astronomic şi o Expoziţie permanentă de păsări exotice. Tarifele, valabile începând de la 1 iulie, sunt: tarif unic Delfinariu, Microrezervatie, Pasari exotice: 40 lei – adulţi, 10 lei – elevi, studenţi, iar pentru copiii sub 7 ani intrarea este liberă. Tarif Microrezervatie: 8 lei adulţi și 2 lei pentru elevi, studenţi; Tarif Planetariu: 8 lei adulți, 2 lei elev/student; Tarif Acvariu: 20 lei adulţi și 5 lei pentru elevi și studenţi.

Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO
Recomandări
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Restricții de tonaj pe Autostrada Soarelui

Vehiculele cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, nu mai pot circula în zilele de vineri, sâmbătă și duminică pe autostrada A2, în anumite intervale orare, începând din 1 iulie și până pe 31 august, potrivit Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Restricția este impusă pe tronsonul de drum București (intersecția A2 cu Centura București) – Fundulea – Lehliu – Fetești – Murfatlar (intersecția A2 cu DN3), pe sensul de mers București – Constanța, vinerea între orele 12.00 și 24.00, precum și sâmbăta între orele 6.00 și 14.00. Aceeași restricție este impusă duminica, între orele 12.00 și 24.00, pe sensul de mers Constanța – București și Fetești – Cernavodă. Totodată, vehiculele cu masa autorizată mai mare de 7,5 tone nu au acces pe DN 39, între Agigea (intersecția DN 39 cu DN 39A) și intrarea în municipiul Mangalia, pe ambele sensuri, vinerea între orele 12.00 și 22.00, precum și sâmbăta și duminica între orele 6.00 și 22.00. Aceste vehicule nu pot circula nici pe DN 22C, între Murfatlar și Cernavodă, în zilele de duminică, între orele 12.00 și 24.00.

Google News Urmărește-ne pe Google News