Abu Muhammad al-Adnani, adjunctul lui Abu Bakr al-Baghdadi, liderul organizaţiei teroriste Stat Islamic, a fost ucis într-un raid aerian efectuat în oraşul sirian Alep, a transmis agenţia de ştiri Amaq, a reţelei teroriste sunnite.

Abu Muhammad al-Adnani, care era şi purtătorul de cuvânt al organizaţiei teroriste Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Levant / Stat Islamic în Irak şi Siria), avea 39 de ani.

Abu Muhammad al-Adnani s-a remarcat cerând susținătorilor Stat Islamic să treacă la acțiune în țara lor de origine utilizând orice armă disponibilă — cuțit, piatră sau vehicul — împotriva cetățenilor țărilor membre ale coaliției antijihadiste, un apel care a inspirat atacuri în special în Europa, notează AFP.

Autorul atacului mortal asupra unui polițist francez și a soției sale la locuința lor din Paris l-a menționat pe Al-Adnani într-o înregistrare video, precizează Reuters.

„După o lungă călătorie încununată de sacrificii, șeicul Abu Muhammad al-Adnani s-a alăturat martirilor și eroilor apărând islamul și luptându-se cu dușmanii lui Dumnezeu”, potrivit unui mesaj al Stat Islamic difuzat de agenția de propagandă Amaq.

Nu există detalii despre circumstanţele eliminării lui Muhammad al-Adnani.

Serviciile de securitate siriene susţinute militar de Rusia şi o coaliţie internaţională coordonată de SUA efectuează separat operaţiuni antiteroriste în Siria.

Informaţiile privind moartea liderului terorist nu au fost confirmate încă de serviciile de informaţii occidentale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.