Pentru că au vrut să-și unească destinele exact ca-n filme, doi tineri și-au organizat nunta la Sibiu inspirându-se din “Game of Thrones”. Precum în celebrul serial, mirii și-au declarat dragostea și au fost încoronați, chiar pe Tronul de Fier, în aplauzele a sute de nuntași. De la decorul sălii de nuntă, până la modelul invitațiilor, totul a avut ca temă serialul cu milioane de fani în toată lumea.
Harry și Stela Schuster au vrut neapărat ca nunta lor să se asemene cu un episod din “Game of Thrones”, seria fantasy pe care o îndrăgesc atât de mult, informează Ora de Sibiu.
Meniurile au fost personalizate cu emblemele caselor care stăpânesc tărâmul imaginar din Westeros. Până și intrarea mirilor în scenă și prezentarea tortului au respectat tema aleasă. Tinerii însurăței au venit în fața invitaților pe ritmurile melodiei generic a serialului “Game of Thrones”.
Mai multe informații despre nunta inspirată din Game of Thrones pe oradesibiu.ro