Acțiunile companiei au urcat marți cu 3,5%, până la 135,58 dolari, ceea ce a făcut capitalizarea sa bursieră să ajungă la 3.335 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după ce a depășit Apple.

Valoarea bursieră a Microsoft a fost de 3.317 miliarde de dolari, în condițiile în care acțiunile sale au scăzut cu 0,45%.

Acțiunile Apple au alunecat cu peste 1%, lăsând valoarea sa la 3.286 de miliarde de dolari.

Creștere cât Lockheed Martin

Creșterea de marți a ridicat acțiunile Nvidia la un nivel record și a adăugat peste 110 miliarde de dolari la capitalizarea sa bursieră, echivalentul întregii valori a Lockheed Martin, unul dintre cei mai mari producători de armament din lume.

Creștere masivă

Valoarea de piață a companiei a urcat de la 1.000 de miliarde de dolari la 2.000 de miliarde de dolari în doar nouă luni, în februarie, în timp ce în iunie a avut nevoie de puțin peste trei luni pentru a atinge 3.000 de miliarde de dolari.

De ce e specială

Creșterea uluitoare a valorii de piață a Nvidia în ultimul an a devenit emblematică pentru o frenezie de pe Wall Street determinată de optimismul privind tehnologia emergentă de inteligență artificială.

Acțiunile Nvidia aproape că s-au triplat până acum în acest an, comparativ cu o creștere de aproximativ 19% a acțiunilor Microsoft, cererea pentru procesoarele sale de top depășind oferta.

Alegerile din România au fost influențate de Moscova, care s-a pregătit cu mult timp înainte: „Arta întunecată a Rusiei de a stabili voturile”
Recomandări
Alegerile din România au fost influențate de Moscova, care s-a pregătit cu mult timp înainte: „Arta întunecată a Rusiei de a stabili voturile”

Nvidia deține o cotă de 80% pe piața cipurilor pentru antrenarea sistemelor de inteligență artificială.

Alți concurenți ai săi sunt producătorii de cipuri Advanced Micro Devices (AMD), Broadcom și Marvell.

Febra aurului

Giganții tehnologici Microsoft, Meta Platforms (proprietarul Facebook) și Alphabet (holdingul ce deține Google) concurează pentru a-și dezvolta capacitățile de calcul și inteligența artificială și pentru a adăuga tehnologia în produsele și serviciile lor.

Un apetit insațiabil pentru procesoarele de la Nvidia, considerate mult superioare ofertelor concurenților, a făcut ca acestea să fie foarte puține, iar mulți investitori consideră că Nvidia este cel mai mare câștigător de până acum al dezvoltării crescânde a inteligenței artificiale.

Creșterea sa a fost comparată cu „febra aurului” din secolul al XIX-lea: nu toți căutătorii au descoperit aur, iar cei care s-au îmbogățit au fost cei care vindeau lopeți și târnăcoape.

Problema

Unii investitori se tem însă că optimismul dezlănțuit cu privire la inteligența artificială s-ar putea evapora dacă apar semne de încetinire a cheltuielilor pentru această tehnologie.

„Este piața Nvidia; noi toți doar tranzacționăm în ea”, a declarat Steve Sosnick, strateg șef de piață la Interactive Brokers.

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă scapă de arestul preventiv și au fost puși în libertate, în dosarul Nordis
Recomandări
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă scapă de arestul preventiv și au fost puși în libertate, în dosarul Nordis

„Nvidia a primit multă atenție pozitivă și a făcut multe lucruri foarte corect, dar un mic pas greșit este posibil să provoace o corecție majoră a acțiunilor, iar investitorii ar trebui să fie atenți”, a declarat Oliver Pursche, vicepreședinte senior la Wealthspire Advisors din New York.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

CRH_RO   •   07.07.2024, 23:46

Un balon de sapun, o sa faca poc in curand.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Alexandru Papadopol și Cristiana Luca, iubita lui cu 19 ani mai tânără, se căsătoresc acum! Primele imagini de la cununia civilă. Uluitor cine sunt nașii
Viva.ro
Alexandru Papadopol și Cristiana Luca, iubita lui cu 19 ani mai tânără, se căsătoresc acum! Primele imagini de la cununia civilă. Uluitor cine sunt nașii
Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană
Jocurile lui Trump și România. Cum am putea profita, în loc să ne lamentăm: „Cele două tăișuri ale situației pot fi exploatate”
Adevarul.ro
Jocurile lui Trump și România. Cum am putea profita, în loc să ne lamentăm: „Cele două tăișuri ale situației pot fi exploatate”
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Avertizare meteo Cod Galben de frig și ninsori, în 12 județe. Vreme severă în următoarele zile
Observatornews.ro
Avertizare meteo Cod Galben de frig și ninsori, în 12 județe. Vreme severă în următoarele zile
Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică
HOROSCOP
Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI