Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a demarat o anchetă internă, după ce fata de 14 ani i-a spus psihologului de la centru că unul dintre angajaţi ar fi agresat-o sexual. Imediat au fost anunţaţi şi poliţiştii.
Fata în vârstă de 14 ani se află de câteva luni în centrul din Bârlad.
Sesizarea a fost făcută sâmbătă, iar între timp minora a fost audiată de poliţişti în prezenţa unui psiholog. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul, care era angajat ca supraveghetor de noapte în centru, ar fi avut comportamente cu conotaţie sexuală.
Bărbatul a fost mutat într-un serviciu al DGASPC Vaslui în care nu sunt îngrijiţi copii, relatează Mediafax.