A învățat la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Pitești, secţia de sculptură, iar mai apoi a urmat cursurile unei academii din Italia, scrie epitesti.ro.

„Profesorii mă sfătuiau să încerc la design vestimentar, dar mie îmi plăcea mai mult partea de cosmetică. Aşa am găsit Academia BCM din Milano, academie de make-up, singura de acest gen din Europa. A fost o experienţă minunată!

Am dat admitere pentru că eram foarte mulţi pe puţine locuri. 3 ani am făcut practică prin saloane și spa-uri și am lucrat cu agenţii de modă și cu modele internaţionale. Eram un stagiar şi mă rugau să machiez fete pentru booking-uri, lucram pentru firme extrem de cunoscute.”, spunea Monalisa în martie 2014 pentru ePiteşti.

A fost make-up artist. „Am cliente de până la 67 de ani! Tatuarea sprâncenelor nu reprezintă un moft. A intrat în trend de multă vreme, este un must have. Te schimbă foarte mult. Sprâncenele au o mare contribuţie şi în comunicare, în mimica feţei. În ceea ce mă privește, îmi plac sprâncenele cu tendinţe naturale, groase, bine definite şi deschise la culoare.”, afirma Monalisa Pandelea într-un alt articol.

Tânăra era urmărită pe Facebook de peste 10.000 de persoane, iar operele sale au fost apreciate de mii de oameni.

Zeci de prieteni, rude sau chiar oameni care nu au cunoscut-o au postat mesaje de condoleanțe pe rețeaua de socializare.


VIDEO/Povestea fabuloasă a Mihaelei Drăgan. De la fata de romi din Cândești, la actrița care a rupt inimile italienilor


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.