“Colega noastră, Grada Daciana, asistentă pe Secția Clinică Ortopedie a pierdut în această seară lupta cu necruțătoarea infecție COVID-19. Daciana a fost diagnosticată pe data de 23 octombrie cu virusul SARS-CoV-2, a fost internată în spital, iar în urmă cu câteva ore, în ciuda eforturilor depuse de medici, s-a stins pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Suntem alături de familia îndoliată în aceste momente de grea încercare! Dumnezeu să o odihnească în pace”, este mesajul postat de reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Femeia fusese internată în terapie intensivă pe 23 octombrie şi era hipertensivă, scrie ziarul local Aradon.

Marți, o altă asistentă de la Serviciul de Ambulanță Arad a murit din cauza coronavirusului, iar alți nouă angajați au fost infectați.

Grupul de Comunicare Strategică a publicat numărul cadrelor medicale care au murit după ce s-au infectat cu COVID-19. 33 de oameni și-au pierdut viața încercând să salveze alți pacienți, în spitalele din România.

Potrivit, raportului săptămânal transmis de INSP 1 din 35 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical.

Citeşte şi:

Un primar din Bihor care oficia căsătorii fără să poarte masca de protecţie a fost depistat cu COVID-19

Cum au devenit maneliștii “sclavii” interlopilor și cum au declanșat adevărate războaie între grupările din Capitală

Mai mulţi profesori de la un liceu din Eforie Sud refuză să predea online. Consiliul Elevilor: Din 32 de ore pe săptămână se fac doar 14

La ce clinică s-a tratat de COVID Anamaria Prodan și ce tratament a luat: „Am urmat schema asta pe care medicii lui...
PARTENERI - GSP.RO
La ce clinică s-a tratat de COVID Anamaria Prodan și ce tratament a luat: „Am urmat schema asta pe care medicii lui...
GEST FABULOS făcut de Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu după ce acesta a ajuns sărac lipit
PARTENERI - PLAYTECH
GEST FABULOS făcut de Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu după ce acesta a ajuns sărac lipit
Horoscop 5 decembrie 2020. Taurii își pot provoca singuri o pagubă sau mai multe mari sau mărunte
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2020. Taurii își pot provoca singuri o pagubă sau mai multe mari sau mărunte
O bătrână de 99 de ani din Croația a supraviețuit, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Ce spun medicii
Știrileprotv.ro
O bătrână de 99 de ani din Croația a supraviețuit, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Ce spun medicii
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV
Telekomsport
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV