O avocată și-a șantajat chiriașa cu frații Sile și Nuțu Cămătaru. “O să vorbesc cu domnul Sile. Și un domn Nuțu. Poate îți spune ceva”

Comentează

O avocată din Baroul București și-a amenințat chiriașa cu temuții interlopi Sile și Nuțu Cămătaru, pentru a o determina pe aceasta să-i

plătească 3.860 de lei, pentru o saltea și o canapea deteriorate.

Curtea de Apel București a condamnat-o pe avocată, joia trecută, la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru șantaj, după ce aceasta a încheiat cu procurorul un acord de recunoaștere a vinovăției, scrie

ziare.com.

Potrivit sursei citate, avocata Daniela Dejmaru a ajuns să fie cercetată pentru șantaj după ce, în cursul lunii iunie 2020, i-a cerut fostei chiriașe să-i plătească 3.860 de lei, amenințând-o cu Sile și Nuțu Cămătaru.

Mai exact, după eliberarea apartamentului de către chiriașă, avocata a observat că o saltea și o canapea au fost stricate. Avocata i-a cerut chiriașei 3.860 de lei, contravaloarea reparațiilor.

Ca să o convingă pe fosta sa chiriașă să-i dea banii, avocata a amenințat-o pe aceasta cu “domnul Sile” și cu “domnul Nuțu”.

“În regulă. O să vorbesc cu domnul SILE! asta, unu. Să se ocupe de tine, cu problema asta, cu aceste canapele și a... salteaua stricată. Ai 3 zile să rezolvi această problemă.

Deci îmi trebuie cel puțin 3.000 de lei să repar canapelele, iar salteaua nu mai vreau. Te rog să vii să ți-o iei! 860 de lei vreau înapoi! Și cu asta am terminat!

Dacă nu știi cine e “SILE”, o să afli în curând! Știi tu foarte bine cine e domnul SILE! Da? Da. Și un domn NUȚU. Poate îți spune ceva. Hai! Să vedem dacă, dacă nu mai răspunzi la telefon și nu achiți!”, i-a transmis avocata fostei chiriașe, printr-un mesaj vocal trimis pe WhatsApp, potrivit ziare.com.

Fosta chiriașă a depus plângere, iar procurorii au interceptat o discuție între victimă și avocată. În urma acesteia, anchetatorii au pus în mișcare acțiunea penală, considerând că este “mai presus de orice dubiu rezonabil existența faptei, precum și vinovația inculpatei”.

Una din stenogramele interceptate de anchetatori

B.A.M. (victima): Nu sunt schimbată (neinteligibil). În fine... haideți să vă spun. Că m-a, m-ați pus într-o situație care m-a, m-a agitat foarte tare. Să stiți că eu am făcut rost de bani. Ideea e că să știți că și mie îmi păreți foarte schimbată. Nu vi-i dau pentru că aveți dreptate în legătură cu canapelele, ci pentru că pur și simplu nu mi se pare normal să mă amenințati cu Sile și Nuțu Cămătaru și mai departe. Chiar... Chiar... Adică, vi-i dau de frică. Și să mă lăsați în pace.

Daniela Dejmaru: Asta este, deci rugămintea mea este... Deci eu nu te-am amenințat, dar nici să mă iei cum l-ai luat pe soțul meu la mișto. Îmi pare foarte rău.

B.A.M.: Doamnă, m-ați amenințat cu Sile și cu Nuțu

Daniela Dejmaru: Eu am avut încredere în tine, ți-am lăsat casa așa cum ți-am lăsat-o, da. Nu am trecut pe la tine... Lucrurile alea se întâmplă de mult timp cu pisica. Deci pisica mi-a distrus canapeaua, mi-a distrus salteaua....

B.A.M.: Vreau să vă spun așa: vreau să vă dau banii.

Daniela Dejmaru: Cum așa ceva.

B.A.M.: Și să termin cu asta, că mie îmi este frică. Vă rog frumos (neinteligibil) să vă dau banii. Faceți în așa fel...

Daniela Dejmaru: De ce să-ți fie frică? De ceva care ai făcut?

B.A.M.: Că m-ați amenințat cu Nuțu și cu Sile Cămătaru.

Daniela Dejmaru: Da, te-am amenințat, am înțeles.

B.A.M.: Pur și simplu.

Daniela Dejmaru: Da, da, da. Bine, ok. Nu că ai o conștiință, nu că ai conștiință.

B.A.M.: Deci vă rog... adică vă rog frumos, adică... nu vreau să continuați cu chestia asta!

Daniela Dejmaru: Nu că ai aa... o conștiință și Bucureștiul e mic, știi? Nu că ai o conștiință. Atâta tot îți spun. Nu că ai o conștiință.

B.A.M.: Dumneavoastră nu aveți o conștiință că mă amenințați în halul ăsta. Adică...

Daniela Dejmaru: M-ai prostit, ai vrut să mă iei... ai vrut să mă faci... ai vrut să mă prostești! Și prosteala cu mine nu ține! Să fie clar!

B.A.M.: În niciun caz. Mi-ați oprit și banii. Bine. Eu sunt, credeți-mă într-un stres maxim. Dacă, adică dacă eu vreau să va dau banii...

Daniela Dejmaru: De ce să fii mă într-un stres maxim? Să fii într-un stres maxim că ai stricat niște bunuri ale unor oameni?

B.A.M.: Vorbiți cu Nuțu și cu Sile să mă lase în pace?

Daniela Dejmaru: Da, Huh! Bine, hai, hai să o rezolvăm.

B.A.M.: ...o rezolvăm și mă lăsați în pace. Dar chiar vă rog din suflet să îmi promiteți că îi sunați pe Sile, pe Nuțu, pe oricine altcineva să mă lase în pace. Pentru că eu nu vreau să am parte de problemele astea.

Daniela Dejmaru: Măi fata mea, tu nu știi cu cine vorbești! Deci, pe cuvântul meu, tu chiar n-ai știut cu cine ai de-a face. Îți spun eu, tu n-ai știut!

Avocata Daniela Dejmaru a recunoscut acuzațiile arătând că regretă fapta și a fost de acord să primească o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare.

Curtea de Apel: “Inculpata este titrată. A avut o conduită sinceră pe parcursul procesului penal”

Curtea de Apel București a motivat astfel sentința: “Instanța apreciază că măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este cea mai adecvată, raportat la conduita inculpatei în cursul procesului penal, la nivelul de educație, vârsta și situația familială și socială a acesteia, reținându-se că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, este titrată, are posibilități de reintegrare socială, iar pe parcursul procesului penal a avut o conduită sinceră, recunoscând comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
15:00
Funcția nouă pe care Spotify o va introduce în aplicație și pentru utilizatorii din România
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește