In apropierea Cabanei Balea Lac din Masivul Fagaras se construieste primul hotel din tara noastra facut complet din gheata. Desi s-a dorit ca hotelul sa fie gata de Revelion, din cauza vremii nefavorabile si a lipsurilor materiale inedita lucrare va fi finalizata in aceasta luna.
Inspirat de proiecte realizate in tarile scandinave, proiectul numit “Ice Hotel Balea Lac” va fi primul hotel de gheata din Europa de Est. O echipa formata din sase studenti plini de entuziasm, condusi de salvamontistul argesean Aurelian Nica, s-a apucat la inceputul lunii decembrie sa construiasca hotelul facut complet din blocuri de gheata. S-au documentat temeinic, si-au procurat uneltele necesare taierii bucatilor de gheata si s-au apucat de treaba. Erau hotarati sa il termine pana de Revelion ca sa poata sarbatori trecerea in noul an in “paradisul de gheata”. Vremea nefavorabila le-a stat insa impotriva, iar hotelul urmeaza sa fie finalizat in cursul acestei luni.
Hotelul ocupa o suprafata utila de 300 mp si va avea in componenta sa un bar de zi de 180 mp si opt camere de dormit cu cate doua paturi fiecare si holurile aferente.
“Lucrarea este proiectata in forma circulara, de iglu, specifica edificiilor de gheata. Camerele sunt duble, dotate cu mobilier facut tot din gheata. Patul, scaunele, dulapul, toate vor fi construite din gheata. Iluminatul interior va functiona cu ajutorul unor lampi fluorescente care nu emana caldura. 16 persoane vor putea dormi lejer aici”, ne-a declarat Arnold Klingeis, patronul “hotelului de gheata”. Hotelul ofera cele mai bune conditii. In barul de zi vor fi servite bauturi in pahare de gheata, iar paturile si scaunele vor fi placate cu lemn peste care se va asterne lenjerie specifica imprejurarilor: piei si blanuri de animale. Pretul unei camere in hotel pentru o noapte este de 69 de lei.
“Temperatura din interior va fi undeva in jurul valorii de trei grade Celsius. Daca temperatura din zona nu va cunoaste o crestere substantiala in comparatie cu cea obisnuita din anii trecuti, hotelul de gheata de la Balea Lac va putea rezista pana in luna aprilie”, ne-a mai spus patronul Arnold.