Prefectul Sebastian Mihai Lupuț, împreună cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, ai primăriei Vișeu de Sus și ai Sistemului de Gospodărire a apelor Maramureș, au verificat zona calamitată și au luat măsuri de decongestionare a drumului de acces și de scoatere a ghețurilor din gospodării, potrivit jurnalmm.ro. Deoarece lungimea zonei calamitate este de circa 4 km, în momentul de față se execută cu prioritate lucrări de asigurare a accesului la drumul principal, urmând ca în cursul zilei de mâine să se procedeze la scoaterea ghețurilor din gospodării.

O persoană în vârstă de 58 de ani, a cărei casă a fost cel mai grav afectată, a fost evacuată. Celor afectați, personalul SMURD le-a asigurat asistență medicală. La dispoziția prefectului Sebastian Mihai Lupuț, li s-au distribuit persoanelor izolate apă potabilă și hrană. În cursul zilei de mâine, pompierii vor transporta la fața locului apă menajeră.

În jurul prânzului a fost deblocat și zăporul de pe Valea Rădeasa, astfel încât, la momentul de față, pe râul Vișeu și pe afluenții săi a fost asigurată scurgerea liberă a apei.

Foto: jurnalmm.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.