Grație emisiunii de la Antena 1„Poftiți pe la noi! Poftiți și dăruiți!”, familia Bobeanu din satul satul Floreșteni, Târgu-Cărbunești, s-a ales, în urmă cu câteva luni, cu o casă proaspăt renovată, mobilă nouă, câteva electrocasnice și o sumă de bani.

Cu toate acestea, conform www.gorj-domino.ro, deşi în urma emisiunii familia Bobeanu avea toate condiţiile necesare pentru cei doi soţi și cei nouă copii, părinţii au recurs la un gest incredibil: au vândut tot ce au primit şi s-au mutat!

Astfel, se pare că după ce nea Mărin, Daniela Crudu, Bianca Drăgușanu, sau Jean de la Craiova au pus umărul şi timp de o săptămână au ajutat la renovarea casei familiei Bobeanu, schimbând mobila, renovând şi ajutând cu electrocasnice prin intermediul sponsorilor, cei doi părinţi nu au ştiut să se bucure de ajutorul primit. Ei au decis să vândă tot și să se mute alături de cei 9 copii într-o garsonieră din Valea Jiului.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Familia ajutată de vedetele de la Antena 1 am înțeles că a vândut tot și acum locuiesc înghesuiți într-o garsonieră din Valea Jiului. Nu știu mai multe detalii, dar nu înțeleg de ce au făcut asta”, a declarat sursei citate primarul orașului Târgu Cărbunești, Mihai Mazilu.

Mai mult, un localnic din Floreșteni susţine că Daniel Bobeanu, capul familiei, și-ar fi achiziționat un telefon de ultimă generație, la scurt timp după vânzarea locuinței.

„Nu vreau să par de rea-credință. Dar nu e normal să vândă tot ce au primit în dar și apoi să își cumpere smartphone. Mi-a spus un vecin care l-a văzut în stație că vorbea la un telefon de ăsta scump”, a spus un sătean din Floreșteni.

Sursa foto: poftitipelanoi.a1.ro

Urmărește-ne pe Google News