Cei trei au fost audiaţi joi, instanţa emiţând mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pentru trafic de droguri de mare risc, pe numele părinţilor, iar pentru băiatul minor de 15 ani s-a dispus cercetarea în stare de libertate.
Potrivit IGPR, miercuri, 10 martie, în baza autorizaţiei de percheziţie obţinută de la Tribunalul Bucureşti, poliţiştii au percheziţionat locuinţa suspecţilor, conducându-i pe cei trei la audieri.
La percheziţii şi pe parcursul investigaţiilor au fost descoperite şi ridicate pentru cercetări aproximativ 10 grame de heroină, 2.497 de lei, despre care se deţin date că provin din traficul de droguri, un cântar electronic de precizie şi diferite materiale folosite la porţionarea, ambalarea şi consumul drogurilor, existând suspiciuni ca sunt purtătoare de urme ale acestor substanţe.
Din cercetări a reieşit că soţii procurau heroină în cantităţi mari (de ordinul kilogramelor) pe care le porţionau şi le vindeau dealerilor de cartier sau direct către consumatori. În activităţile infracţionale cei doi îşi foloseau fiul minor, pe care l-au pregatit pentru a transporta, a distribui sau a vinde heroină.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro