Chloe Gilbert a mâncat alături de un prieten la Al Falafel Takeaway, un fast-food cunoscut de toată lumea din Bath, un orașel din comitatul Somerset, Anglia, potrivit The Sun.
Fata în vârstă de 15 ani care era alergică la lapte a comandat un kebab cu salată și chipsuri. Deși avea un antialergic în permanență cu ea, Chloe nu a știut că în kebab a fost pus și iaurt, iar la mai puțin de două ore după ce l-a mâncat, a intrat în șoc anafilactic.
Deși paramedicii care au răspuns apelului de urgență au făcut tot ce este posibil pentru a o salva, Chloe a murit pe 5 martie în anul 2017.
Poliția a închis localul în aceeași zi în care fata a murit și a început o investigație împreună cu autoritățile care se ocupă de standardele de comerț și de siguranța produselor alimentare.
Proprietarul fast-food-ului, Riad Benotman, 37 de ani, a fost chemat în fața instanței, acolo unde a recunoscut că nu a reușit să identifice produsele alimentare periculoase pentru clienții cu sensibilități la alimentație și nu a s-a asigurat că documentația privind alergiile a fost actualizată. Nu exista niciun avertisment în local care să-i anunțe pe clienți că în mâncare servită sunt prezenți alergeni.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_a53c816e6fe5c614562b44f9517bda85.jpg)
Judecătorul care i-a spus lui Benotman că el este persoana care trebuie să trăiască în fiecare zi cu ce i s-a întâmplat cu Chloe, a decis să-l amendeze pe Benotman cu 800 de lire sterline și să achite costurile de judecată care au fost 2.000 de lire sterline.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_104fff281a9e6b1ba379e20771f8c079.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b57abf622d02e2f794391f7e646b004b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1490398c6fa42ee90a80efc9faa0320a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8aa5e6cab283ffdbba973b08b313fb4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a0ddc153e0da58acfc3e5e042417880c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a3b9e359c27c4e5a38cdcca0176d7bfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3106ba280a9c5f23a99428dbc2447721.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_174aca20ac24481d3f729f0b57357c2a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_0a788cc478b066efa4acf853201ce748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6ef13ed7ab12c9d571310f331fc66a75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_21661cb476d6102216435705a577564a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_3a8ae6f8d7186f67da2c458f7e9c5b8a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_4a6a7ce17f860a997ae9a2f104a08fac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b9424f1cb3e4ab0f8649fa2d8c72bc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_3939de22ef2f02efd83a18f3ba802796.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_0dba71f9fa4c80eca8f0a5d997fde6b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_8209350b64f4b5aebb2910a17f654bfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c79c128573b4d53b416c3f9b5f8113c6.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_3f97c24f964b91a8f786e4b61af9310d.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.