O femeie din Vaslui s-a spânzurat de tocul ușii, din cauza sărăciei crunte în care trăia. Femeia s-a ridicat în toiul nopții di pat pentru a-și duce la îndeplinire gândul sinucigaș. Soțul a găsit-o după câteva ore, dar echipajele de urgență nu au putut să mai facă nimic pentru ea.
Tragedia a avut loc în satul Cârja, Murgeni, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Femeia în vârstă de 45 de ani s-a spânzurat de tocul ușii, cu un cablu, potrivit vremeanoua.ro.
Soțul acesteia le-a povestit polițiștilor că, trezindu-se în jurul orelor 00,30, a văzut că Mariana nu este lângă el. A început să o caute și când a vrut să iasă afară, a găsit-o căzută, în fata ușii. Soțul a sunat imediat la 112, după ajutor.
Din păcate, echipajul medical, deși a aplicat toate manevrele de resuscitare, nu a mai putut face nimic pentru victimă, declarând decesul. La primele verificări ale polițiștilor, s-a găsit și un bilet de adio, pe care Mariana l-a lăsat și în care le explică celor dragi gestul extrem. Femeia a invocat sărăcia cruntă în care își duceau traiul și neputința de a mai face față greutăților de zi cu zi.