Pentru un Executiv ce are in spate o majoritate parlamentara confortabila, chiar ad-hoc si cu anume costuri, o motiune e un simplu joc. N-are cum trece, e cel mult pierdere de vreme. Abia daca, rar in ultima vreme, insusi partidul de guvernamant mai invoca institutia alegerilor anticipate. Nimeni – nici Puterea, nici Opozitia, nici electoratul – nu se gandeste serios la asa ceva.
Intr-un soi de narcisism greu de inteles, Puterea refuza si gandul c-ar putea gresi, ca o masura sau alta ar putea fi pripita, cu efect invers celui scontat. La sfarsitul iernii, pana si motiunea simpla „Intretinerea” – care nu facea decat sa constate ca o leafa medie n-ajunge nici pentru angaralele unei garsoniere prapadite, din cauza tarifelor aberante ale utilitatilor furnizate de companii si regii ale statului – a fost blocata. Desi a o fi lasat sa treaca ar fi fost un gest de macar decorativa democratie. Luni seara a mai picat una, pe tema fiscalitatii excesive. Cateva voci au acuzat de la microfon maniera discretionara a executivului, s-a trecut la vot si, indreptatita sau nu, a cazut. Erodarea credibilitatii Guvernului, destul de severa dupa doar un an si jumatate, nu e doar obiectiva. Ea e accentuata si de narcisismul de care vorbeam, al unei entitati care se crede ideala, pana la dimensiunea perfectiunii: nu greseste neam, in propria-i viziune.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.