Asa ca ideea de a mobiliza idolii romanilor – vedete, actori, sportivi – in campania pentru Constitutie mi se pare geniala. Cu toate ca Vasile Dancu, ex-ministrul informatiilor, nu mi-e un tip simpatic, de data aceasta a nimerit-o! De ce Andreea Marin, Adrian Mutu, Cristi Chivu si altii sa indemne, prin clipuri tv, la votarea Constitutiei? Pentru ca ei sunt idolii romanilor. Pentru ca ei sunt liderii nostri de audienta: la televizor, in presa, pe teren… Niste jurnalisti, smecheri nevoie mare, s-au si repezit sa faca o „ancheta” cica prin care sa demonstreze ca vedetele habar n-au de prevederile noii Constitutii. Ei, asta-i buna! Doar n-o sa-i punem acum cu burta pe carte. si, in fond, treaba lor este sa filmeze niste scene pentru care sunt platiti, nu sa-l bata la cunostinte pe Antonie Iorgovan.

Spun ca a fost o idee buna pentru ca alternativa ar fi fost mai mult decat plicticoasa. Ce-ar fi trebuit? Sa asistam la interminabile talkshow-uri in care limba de lemn a lui Ion Iliescu sa se impleteasca cu scortosenia premierului Nastase in a ne explica tot felul de chichite ale noii legi fundamentale?! Sau la spoturi tv cu tot felul de politicieni antipatici? si, in fond, presa a tocat marunt toate modificarile aduse Constitutiei. Cine a vrut sa se informeze, a avut material suficient la dispozitie. Cine nu, va urma indemnurile Andreei Marin. Ce e rau in asta? Poporului trebuie sa-i vorbesti pe limba lui si, de data asta, guvernantii au inteles lectia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.