A avut trei băieți și a rămas fără toți trei. Bătrâna mamă stă pe bancă, în curtea casei rămase pustie și durerea părea că a golit-o de tot. Povestește pierdută de parcă nu i s-ar fi întâmplat ei toate, ci sunt aievea, ca un coșmar din care așteaptă să se trezească și totul să fie din nou bine.
Dar nu va fi așa. Tot ce a avut, a iubit și a crescut s-a dus. Trei băieți, toți trei pierduți. Unul a fost ucis chiar de fratele lui, care e închis acum, iar al treilea s-a sinucis. Tatăl băieților a stat și el zeci de ani la pușcărie, după ce și-a ucis socrul, pe tatăl bătrânei rămase azi fără fii.
Cristian, Mihai și Adrian, băieții femeii, au dispărut unul câte unul și ea nu știe nici azi cum s-au întâmplat toate. Adică știe, știe faptele, dar de ce toate au venit peste ea atât de crud, n-are habar.
În curtea în care tatăl le-a ucis bunicul, s-au omorât între ei
“Cristian, cel care a murit, era mai muncitor decât celălalt, doar că atunci când consuma alcool, mai începea să înjure, să se certe între ei, o mai fugăreau și pe mama lor, când nu le dădea ban. Nu au avut o viață ușoară.
Tatăl lor l-a omorât pe socrul lui, adică bunicul copiilor. S-a dus la pușcărie, a stat vreo 13-14 ani, soția l-a vizitat, îi ducea pachete. Când a ieșit de acolo l-au primit acasă, dar a început să bea și să facă scandal. Băieții i-au zis să se potolească sau să plece. Și-a mutat la Ferești, de unde era el”, a povestit unul dintre vecinii familiei Ciobanu.
Acum, mama se pregătește să-și mai îngroape un fiu. Pe Adrian l-a înmormântat în urmă cu 4 ani, s-a sinucis în Italia, deznădăjduit că îl înșală soția rămasă în țară și vrea să divorțeze de el. I l-au adus acasă într-un sicriu.
L-a pierdut și pe Cristi, în pământ se va duce și el. Iar Mihai va merge la pușcărie, la fel ca tatăl lui, acum 31 de ani.
Cine știe pe unde o fi pierdut portofelul, i-o fi căzut pe drum și dacă l-a găsit vreun copil, l-o fi luat. Mihai a crezut că i-a luat banii Cristi și s-au luat la ceartă. Eu nu eram acasă, că dacă eram, poate nu se întâmpla ce s-a întâmplat
Mama celor doi frați
Săptămâna trecută Mihai a venit băut acasă, a căzut lângă gard, apoi a ajuns în cameră și a adormit. A doua zi a făcut scandal că-i lipsește portofelul în care avea 180 de lei.
S-a luat de fratele lui, l-a lovit sălbatic și când a venit Salvarea acesta era deja în comă. A murit la spital, la începutul acestei săptămâni.
Pe Cristi l-au ridicat polițiștii și după moartea fratelui a fost arestat preventiv. Va sta probabil mulți ani la închisoare. În urma lui va rămâne durerea mamei, nemângâiată și neînțeleasă. Toți bărbații pe care i-a iubit s-au dus de lângă ea brutal și au lăsat-o singură, să se întrebe, câte zile o mai avea, cu ce a greșit ca să îndure atâta suferință.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8c01a8b93a3e3a647a7711592ee6b506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_739909fbf9648447ecdc1b099cf73c2c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7739960ef74c6953467575c2cee0b2c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82ca1e6cfaa347d401e0ae567422a81d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4afa15f49d501c1b53afd82e3b4957f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_387945526324200e7860b5f109bbfe3f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_89874bcd21ac27e11ca310cdb88a7eae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_aef0d5bcae87d75aeeafa8576a38ed21.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_aac280fd867a0446ce04244c21e2a285.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_25da228860d1341271eb06b04cb6d399.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_af32fe8dcac7ee589a191d204d00155b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_1e1377980f593c26307c765c3f8da32c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f8977a0870f3c07cb5e466243c4697e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8d614b6a00e941a28776694933c6f3c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_41770471bd2430baaa0f8249e090125b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_132e424de31ca9c160f498e85df0a051.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4b76c283c6599f09403e6cc392b89d64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_62f9dea37b207267c3150021231aed84.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_82507d780e5a55b06a204d873f857b7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_6596d14e583ea17e56dc1e08dd2a4b24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_12456224e769774e40aae830167f834c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_dc72547bbf050cbea81546a325bc76ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e8731caf51fb0d792b679a083e9a05a3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1a9b833c83be5a9e9603bd5a4a8926bb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/fosta-coalitie-2025-2026-era-formata-din-psd-pnl-usr-si-udmr-e1783161257335.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ministra-mediului-diana-buzoianu-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/whats-up-si-miky-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/anca-serea-in-gara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_c20966c8653f39aa119e8f34bfe15ef0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3bf150cc3bcf1e05ad8bad996534a8f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/gettyimages-466042727-e1779800652241.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/traian-basescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-1-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/doua-romance-au-vandut-300-de-teckeli-impreuna-cu-un-veterinar-in-franta-unde-acum-sunt-judecate-pentru-trafic-de-animale--sursa-foto-instragram-action-protection-animale-e1785522241911.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/momentul-emotionant-in-care-o-fetita-nenascuta-zambeste-la-ecograf-cand-isi-aude-tatal-vorbind--sursa-foto-captura-video.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/razvan-sindelaru-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ulei-de-perilla.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/de-ce-nu-mai-raceste-aerul-conditionat-greseli-frecvente.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-trebuie-sa-contina-in-2026-kit-ul-de-siguranta-auto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-bagaj-vacanta-haine-incaltaminte-gadgeturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mezeluri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-0-2-e1785333059644.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alexandru-nazare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/protest-fermieri--dumitru-angelescu-2026-07-31-image-2026-07-30-at-13-06-23.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/1-traseulmeteoraatenadeceozilaacropolenusalveazaovacantaprostplanificata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/barbat-cu-postituri-pe-spate-shutterstock1413483662-copy-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sedinta-guvernul-romaniei.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.