Militarii, care provin din mai multe unități teritoriale ale Jandarmeriei Române, au misiunea de a oferi instruire, consiliere şi asistenţă pentru forţele de securitate şi instituţiile afgane.

Pentru a participa la această misiune, jandarmii români au trebuit să parcurgă mai multe probe de verificare a cunoștințelor de specialitate, competențelor lingvistice în limba engleză, examenul psihologic, cât și cel medical.

De asemenea, cadrele acestui contingent au participat la diferite cursuri și programe de pregătire, aceștia fiind dotați cu uniformă specifică, echipament individual de protecţie și materiale specifice teatrului de operații din Afganistan.

Până la acest moment, Jandarmeria Română a dislocat 12 contingente de jandarmi pe timpul misiunii NATO. Concomitent, Jandarmeria Română participă la 9 misiuni sub egida UE, ONU şi OSCE.

O nouă misiune a Jandarmeriei Române în Afganistan, sub egida NATO. Militarii admiși au trecut prin mai multe probe, inclusiv un test la limba engleză

Relaţiile de cooperare ale Jandarmeriei Române cu NATO au avut la bază contextul de participare la misiuni de instruire, consiliere şi mentorat sub egida acestei misiuni în Afganistan.

Totul a început în 2011, în cadrul „NATO Training Mission in Afganistan”, misiune care s-a încheiat în anul 2014, continuând, din anul 2015 şi până în prezent, prin participarea la misiunea „NATO în Afganistan-Resolute Support”.

Obiectivul misiunii NATO Resolute Support este de a oferi instruire, consiliere și asistență pentru forțele de securitate și instituțiile afgane.

Aceasta nu implică acțiuni de luptă și cuprinde aproximativ 12.000 de persoane atât din țări membre NATO, cât și din țări partenere NATO.

Misiunea este planificată să opereze cu comandament central la Kabul și patru comandamente regionale la Mazar-e Sharif, Herat, Kandahar și Laghman.

Principalele activităţi ale jandarmilor români în Afganistan:

• Sprijinirea activităţilor de planificare, programare şi buget;
• Asigurarea transparenţei, responsabilităţii şi a supervizării;
• Sprijinirea aderării la principiile statului de drept şi a bunei guvernări;
• Sprijinirea stabilirii şi susţinerii unor procese cum ar fi generarea forţei, recurtarea, pregătirea, managementul şi dezvoltarea personalului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații