Potrivit Reuters, care citează Tass, oficialii ucraineni și ruși se vor întâlni tot în Belarus.

Prima rundă a negocierilor a avut loc luni, la Gomel, la granița dintre Ucraina și Belarus, și a durat cinci ore.

Consilierul lui Zelenski care a participat la negocierile de luni cu Rusia, Mihailo Podoleac, a declarat, luni, la finalul întâlnirii, că discuțiile cu partea rusă au fost foarte „dificile” și că rușii își păstrează retorica „părtinitoare” despre agresiunea pe care au comis-o împotriva Ucrainei.

„Negocierile sunt dificile. Totuși, nu au existat ultimatumuri. Din păcate, partea rusă este încă foarte părtinitoare în ce privește acțiunile distructive pe care le-a făcut”, a scris Podoleac, pe Twitter.

Din delegaţia Ucrainei la primele negocieri au făcut parte ministrul apărării Oleg Reznikov, unul dintre consilierii preşedintelui Zelensky, doi parlamentari și un reprezentant al principalului partid ucrainean, etnic abhaz refugiat din propria țară după intervenția Rusiei în regiune. Acesta din urmă a fost ridiculizat în presa rusă pentru că s-a așezat la masa negocierilor cu o șapcă în cap.

De partea cealaltă, delegația rusă a fost condusă de Vladimir Mendinski, cu o reputaţie notorie de naţionalist. La un moment dat, acesta a susținut ridicarea unor statui în onoarea lui Stalin pe tot cuprinsul Federației Ruse.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.