Aproximativ 20 de adăposturi improvizate au fost demontate de două buldozere, acțiune la care au fost mobilizate peste 30 de vehicule de poliție și două camioane. Misiunea forțelor de ordine a fost aceea de a ajuta serviciile sociale să ofere soluții locative pentru migranții din cartier, relateaxă AFP, citat de Agerpres.

Acțiunea nu a fost lipsită de incidente. O militantă britanică din cadrul mișcării altermondialiste „No border”, care luptă pentru desființarea frontierelor, a fost reținută în cursul acestei operațiuni, au indicat două surse polițienești. De asemenea, imigranții au ripostat la acțiunea forțelor de ordine și au aruncat cu pietre și au dat focuri la adăposturi.

Demolarea taberei de refugiați vine în contextul în care, joi, guvernul francez  a obținut câștig de cauză din partea justiției pentru evacuarea zonei sudice a taberei.

France begins clearing Calais refugee campIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Fotografii: Hepta

Potrivit prefecturii franceze, în această parte a tabărei supranumite „Jungla” trăiesc între 800 și 1.000 de persoane, iar potrivit asociațiilor, 3.450 de imigranți. În partea de nord, care nu este afectată de această decizie, trăiesc între 1.100 și 3.500 de refugiați.

Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”
Recomandări
Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”

De ani de zile, migranții tranzitează prin regiunea Calais, de unde speră să poată traversa în Marea Britanie prin canalul pe sub Canalul Mânecii. Recenta criză a migrației le-a crescut numărul, chiar dacă Franța a fost totuși scutită de un mare aflux de refugiați.

Anunțul privind dezafectarea „Junglei” a avut drept consecință restabilirea de către Belgia vecină a controalelor la frontiera sa pentru a face față unor eventuale deplasări ale migranților care vin de la Calais.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI