Am serioase dubii în privinţa gândirii şi practicii economice ale Guvernului Boc: programe incţrente şi târzii, evaluări neverosimile ale evoluţiei şi, ca atare, viziune ceţoasă sau măsuri pripite şi greşite. Efectul e o prăbuşire economică, generată de criza mondială, dar agravată de nonprofesionalismul Executivului român. Nu e admisibil ca în zona bugetară să fi crescut nu doar cheltuielile salariale, ci şi cele pentru bunuri şi servicii.
Explicabil, deci, deficitul bugetar care fuge spre minus 8-9%. Elocvent că, în timp ce din noiembrie încoace au fost disponibilizaţi 2.300 de bugetari, politica guvernamentală a contribuit din plin la trimiterea în şomaj a peste 200.000 de angajaţi privaţi, alte 100.000 de firme urmând să intre în faliment. Toate astea au fost reproşate şi de delegaţia FMI. Iar riscul intrării în incapacitate de plată - guvernul s-a îndatorat peste puteri - nu-i un simplu bau-bau.
În acest haos, o instituţie constant serioasă şi prudentă - BNR - este condusă prudent şi profesionist de cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume: Mugur Isărescu. Tocmai a redus dobânda de referinţă (cu efect pozitiv asupra inflaţiei) şi a diminuat la 30% nivelul depozitelor obligatorii ale băncilor, încurajând creditarea. Decidenţii politici, însă, urechişti, îi înţeleg târziu partitura, ba vor să-i dea şi lecţii.