MENIU CAUTĂ
08 Ian. 2017 12:56

O persoană a murit intoxicată cu monoxid de carbon, în București. Două persoane au ajuns la spital

Distribuie

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-o locuință din Capitală. Una din ele a murit, în timp ce celelalte două au fost transportate la spital. 

Trei persoane cu vârste cuprinse între 50 și 70 de ani au fost găsite întoxicate într-o locuință din Capitală. Una din ele a fost găsită decedată, iar celelalte două erau inconștiente. La fața locului au acționat patru ambulanțe SMURD, iar pentru cele două persoane inconștiente s-au început imediat manevrele de resuscitare.

Persoană găsită decedată este un bărbat în vârstă de 60 de ani, în timp ce celelalte două victime sunt un bărbat de circa 70 de ani și o femeie de 56 de ani. Cei doi vor fi transportați la Spitalul Floreasca.

Potrivit datelor preliminare, intoxicarea cu monoxid de carbon s-a produs cel mai probabil de la o centrală termică.

Cum previi intoxicația cu monoxid de carbon

Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu monoxid de carbon, toate sistemele de încălzire trebuie să fie corect instalate, întreţinute şi verificate periodic, pentru a avea o bună ventilaţie. Coşurile, hornurile, ţevile de evacuare trebuie şi ele inspectate periodic. Încăperile trebuie aerisite frecvent, mai ales unde stau copiii mici sau bătrâni. Este bine să fie instalate detectoare de monoxid de carbon, pentru depistarea concentraţiilor crescute de gaz. Autovehiculele nu trebuie puse în funcţiune într-un spaţiu închis, căci acumulările de gaze se produc rapid. Nu folosiţi aragazul, cuptorul sau generatoare portabile cu gaz pentru a încălzi încăperile şi mai ales nu le lăsaţi nesupravegheate când dormiţi.

Cea mai bună metodă de a evita ca acumulările de CO să devină un pericol pentru sănătate este să achiziționezi un detector de monoxid de carbon. Diferit de detectorul de fum, acest aparat declanşează alarma (prin semnale luminoase şi acustice), semnalizând acumulările de monoxid de carbon înainte ca acestea să devină un risc pentru sănătate. Pot fi instalate pe perete, pe tavan sau ca dispozitive de sine stătătoare (fără conexiune prin cablu), iar unele modele stochează informațiile pe o perioadă de mai multe zile, astfel încât personalul specializat să îşi poată da seama în ce condiții a fost declanșată alarma.

Comentarii