O primărie a investit 40.000 de euro pentru a face 40 de teste PCR

Comentează

Dorin Alexandrescu, primarul din Dorohoi, județul Botoșani, a explicat de ce un aparat PCR mobil nou zace nefolosit în subsolul spitalului municipal, spunând că s-a făcut un număr de teste cu el, înainte de a ajunge în magazie. Numărul este de 40.

Spitalul Municipal Dorohoi a achiziționat în campania electorală un PCR de testare COVID în valoare de 40.000 de euro, care stă nefolosit. Asta s-a întâmplat după ce spitalul a descoperit că este un gen de aparat dedicat nu analizelor făcute într-un flux continuu, de laborator, ci la patul bolnavului sau la intrarea în spital. Dar randamentul, de viteză și de precizie, al testelor antigen este mult mai mare, astfel încât investiția s-a dovedit greu de folosit. 

După ce presa a dezvăluit contextul, primarul de Dorohoi, Dorin Alexandrescu, a spus că a cumpărat aparatul PCR la un preț bun, spunând că, de pildă, compania energetică OMV Petrom a achiziționat 10 aparate asemănătoare cu 1,2 milioane de euro!

Primarul Alexandrescu mai susține că „Spitalul Municipal Dorohoi a obținut autorizația de funcționare nr. 104/10.12.2020 aferentă diagnosticului molecular și că a efectuat 40 de teste SARS Cov-2”. Ceea ce înseamnă că primăria a investit 1.000 de euro pentru fiecare test PCR.

Cum arată integral poziția primarului pe Dorohoinews.ro:

„Pentru buna clarificare și înțelegere a neconcordanțelor apărute în presă cu privire la achiziționarea echipamentelor medicale necesare investigațiilor la pacienții ce pot fi suspecți de Covid-19, mă simt obligat să fac următoarele precizări:

- În urma adresei primite de la Spitalul Municipal Dorohoi, din data de 28.04.2020, se solicita să analizăm posibilitatea includerii în lista de dotare a laboratorului de analize a echipamentelor medicale pentru identificarea virusului SARS Cov-2 și a anticorpilor IgM și IgG, motivată de contextul pandemiei.

- Primăria Municipiului Dorohoi, având în derulare proiectul ,,Extindere și modernizare Ambulator Integrat din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, finanțat prin P.O.R. 2014 - 2020, a început demersurile pentru achiziționarea și furnizarea echipamentelor solicitate.

- În luna septembrie 2020 au fost achiziționate aparatele, iar sursele prin care au fost achitate s­-au compus din fonduri externe 98% și diferența de 2% din bugetul local. S-au achiziționat:

1) Sistem automat POCT de diagnostic molecular (RT-PCR) - 38.680 euro

2) Sistem automat imunologie  - 19.240 euro

3) Agitator tuburi - 360 euro.

Achizițiile au fost făcute cu respectarea dispozițiilor legale. Pe site-urile de specialitate, prețul unui aparat RT-PCR iPonatic variază între 30.000 și 60.000 de dolari în funcție de cantitatea solicitată.

Doresc să mai precizez faptul că, în luna martie 2020, în plină pandemie, Crucea Roșie Română cu suportul financiar oferit de OMV Petrom a achiziționat 10 echipamente RT-PCR iPonatic și 300 de kituri la un cost total de 1,2 milioane de euro, rezultând un preț de achiziție per aparat cu mult peste valoarea achiziționată de Primăria Municipiului Dorohoi.

Precizăm ca operaționalizarea, asigurarea condițiilor de funcționare și exploatare a aparatului, este strict sarcina utilizatorului. Spitalul Municipal Dorohoi a informat Primăria Municipiului Dorohoi că a obținut Autorizația de funcționare nr. 104/10.12.2020 aferentă diagnosticului molecular, a efectuat 40 de teste SARS Cov-2 și aproximativ 1.000 de teste cu analizorul de imunologie”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
MONDEN
Radu Valcan si Armina la Insula Iubirii
11:24
„Insula Iubirii” 10 octombrie 2026. Ies la iveală detalii șocante despre unii concurenți. Iubita lui Marcel vrea să plece acasă
Delia si Andra
10:30
Care sunt cei mai bine plătiți artiști din România. Impresarul vedetelor dezvăluie onorariile lui Smiley, Andra, Delia și Ștefan Bănică Jr.
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
13:04
Transformarea Ozanei Barabancea, la o lună după operația de lifting facial. Cum arată acum. „Eu nu mă vindec foarte bine”
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei pe parfumuri, haine și accesorii
12:30
Un șofer acuzat că a forțat un polițist să frâneze, pretinde că a fost confundat. A primit 1.600 de lei amendă, dar instanța din Oradea a anulat-o
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Singapore 2026 la TV. La ce oră încep cursa, calificările și sprintul de la Marina Bay
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie practică tehnici de respirație și meditație acasă
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
Turku, Marea Baltică
11:49
Salariu de 2.000 de euro pentru o săptămână de muncă, dar angajatul trebuie să aibă un nas fin. Locul de muncă inedit din insulele Mării Baltice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Trecutul încă vorbește de pe zidurile fostei Uzine Tractorul
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un sibian de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...