Cu o săptămână înainte de referendumul pentru familia tradiţională, campania electorală pentru susţinerea sau boicotarea acestui demers nu este foarte vizibilă în spaţiul public.
Cuprins:
ONG-urile coordonate de Coaliţia pentru Familie sunt mai vocale, iar în tabăra contestatarilor au apărut deja clipuri video ale unor artişti, care explică de ce românii nu trebuie să meargă să voteze la acest referendum.
Nici partidele nu se implică foarte mult, asta deşi au votat aproape în unanimitate legea care a dus la declanşarea referendumului.
În spaţiul public au apărut pliante şi mesaje, în special în mediul online, pentru susţinerea referendumului pentru familia tradiţională, asumate de Platforma civică Împreună.
Principalele argumente transmise de ONG-uri, în susţinerea votului DA la referendum:
Foto: Unica.ro
Social-democraţii, care au susţinut fără rezerve iniţiativa cetăţenească, au aflat cu stupoare că nu vor face campanie la referendum, ci doar vor informa cetăţenii cu privire la importanţa acestui vot. Anunţul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, la Bruxelles.
Cu toate acestea, politicienii spun că le vor transmite românilor opinia despre acest vot, şi, în plus, s-au implicat inclusiv în acţiunile organizate de Biserica Ortodoxă. O astfel de imagine a apărut la Bănești, unde, în biserică, s-au aşezat la masă, pentru a organiza referendumul, politicieni, preoți din Protoieria Câmpina și credincioși. Printre participanţi s-a aflat şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
LIBERTATEA i-a întrebat pe parlamentarii PSD cum se implică în această campanie şi ce anume au transmis românilor.
Lucreţia Roşca, deputat PSD, de profesie medic, ne-a declarat că, deşi nu fac campanie, parlamentarii PSD care merg la emisiuni îşi pot spune părerea cu privire la modul în care vor vota la referendum.
"Am să merg şi eu la o emisiune şi o să explic de ce susţin modificarea Constituţiei. (..). M-am informat tot din presă sau din site-urile din afară, şi sunt destul de îngrijorată, pentru că am citit că în Canada, după ce s-a modificat Constituţia în sensul libertăţii căsătoriei persoanelor de acelaşi sex, opinia publică, legislaţia ulterioră a fost modificată. Atmosfera din societate, din şcoli, din instituţii s-a schimbat, într-un sens care nu este bun deloc. Atâta timp cât sunt izolaţi mai degrabă cei care sunt cu familia tradiţională", a explicat aceasta.
Deputatul PSD afirmă că opinia homosexualilor "este mai puternică şi modul de a se exprima este mai penetrabil".
"Citeam undeva nişte declaraţii ale unei doamne din Canada, tânără, care a trăit într-o familie de gay, şi care a fost temătoare foarte mult timp... Şi spunea că toţi copiii crescuţi în astfel de familii sunt cu mari probleme, psihologice, ca să nu spun psihice", a explicat ea.
"Mi-e teamă de asemenea societate, pentru viitorul copiilor din România, mi-e teamă pentru copii", a adăugat deputatul PSD, precizând că le va spune oamenilor aceste lucruri şi de ce este important ca un popor să îşi păstreze tradiţia şi obiceiurile dar şi religia în care au crescut.
Nicolae Bacalbaşa, medic şi deputat PSD, afirmă, la rândul lui, că acest referendum este extrem de important.
"Forţe exterioare României lovesc în structura statală, căutând să demonteze o serie întreagă de instituţii fundamentale, inclusiv instituţia familiei", a declarat Bacalbaşa pentru LIBERTATEA.
Deputatul consideră că "sexualitatea, care este diversă şi acceptată ca fiind diversă şi diversificată, nu are nicio legătură cu familia".
"Cei de altă orientare sexuală decât cea tradiţională decât cea heterosexuală au posibilităţi legale de a-şi rezolva problemele patrimoniale şi juridice, în afara instituţiei căsătoriei, care este o instituţie de creştere a copiilor şi de perpetuare a unei anumite structuri naţionale, sociale, religioase", a mai spus Nicolae Bacalbaşa.
CITEȘTE ȘI: