Agenția Spațială Europeană (ESA) declară că satelitul care nu mai poate fi controlat este așteptat să se prăbușească pe pământ între ianuarie și martie 2018. Specialiștii susțin că satelitul Tiangong-1, care are 8,5 tone și lung de 12 metri ar putea lovi „orice loc” între două linii de latitudine din emisfera nordică și cea sudică.
Conform calculelor România ar trebui să fie în siguranță, fiind situată mai la nord decât posibila arie de impact, dar orașe precum New York, Los Angeles, Beijing, Roma, Istanbul sau Tokyo sunt expuse riscului, deși zona potențială de impact este atât de mare încât locuitorii nu ar trebui să fie prea îngrijorați cu privire la un astfel de incident.
Holger Krag, șeful Oficiului Space Debris al ESA, a declarat: „Din cauza geometriei orbitei stației, putem exclude posibilitatea ca orice fragment să cadă în orice punct mai la nord de paralela 43N și mai la sud de 43S. Aceasta înseamnă că prăbușirea se poate produce oriunde pe Pământ între aceste latitudini, care include de exemplu, mai multe țări europene”.
Expertul ESA spune că deși o mare parte a stației spațiale va fi distrusă în urma frecării cu atmosfera „unele porțiuni din ea vor supraviețui și vor ajunge pe pământ”.
Jonathan McDowell, un astrofizician de la Universitatea Harvard, a avertizat anterior că nu există nici o modalitate de a spune exact unde se va prăbuși stația spațială. ”Chiar nu poți calcul aceste lucruri. Probabil că nu vom ști decât cu șapte-opt ore înainte de a intra în atmosferă”.
Dimensiunea stației spațiale va fi redusă substanțial deoarece atmosfera Pămânului o va arde, dar cu toate acestea, bucăți mari de metal ar putea totuși să ajungă pe pământ și dacaă acest lucru se va produce într-o zonă populată ar putea ucide mai mulți oameni.
Citește și: REPORTAJ VIDEO | Au spart un bancomat într-un minut! Cei mai buni hackeri din lume sunt zilele acestea în Bucureşti
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!